Relațiile comerciale dintre Germania și România continuă să se dezvolte într-o linie pozitivă. Germania reprezinta principalul partener comercial al Romaniei și se afla pe locul trei in topul investitiilor străine directe, se arată într-un comunicat al Ambasadei Germaniei la București adresat revistei Capital.
La sfarsitul anului 2013, la Oficiul Național al Registrului Comerțului erau inregistrate 20.150 firme cu capital german. Valoarea capitalului subscris se ridică la suma de 4.39 miliarde de euro.
Din totalul firmelor menționate, conform estimarilor Camerei de Comert si Industrie Romano-Germane, aproximativ 8000 sunt momentan active pe piata.
Volumul schimburilor comerciale dintre Germania și România s-a ridicat în 2013 la 19.5 miliarde de euro. Dintre acestea, exporturile românești către Germania reprezintă 9,2 miliarde euro, iar importurile românești din Germania se cifrează la 10.3 miliarde euro. Prognozele pentru anul 2014 sunt pe creștere.
Un an mai tarziu, în 2014, nivelul schimburilor comerciale dintre România și statul german s-a ridicat până în iunie la suma de 10.44 miliarde de euro. Dintre acestea, 5.38 miliarde de euro este valoarea importurilor românești , iar 5.06 miliarde de euro, valoarea exporturilor.
Cele 500 de firme membre ale Camerei de Comert si Industrie Romano-Germana genereaza in prezent aproximativ 300.000 de locuri de munca.
Potrivit datelor Băncii Naționale a României, fluxul net de Investiții străine directe în România în anul 2013 a înregistrat un nivel de 2712 milioane euro şi este structurat astfel:
Aport la capitalurile proprii ale investitorilor străini direcţi în întreprinderile investiţie străină directă din România în valoare de 2427 milioane euro, reprezentând 89,5 la sută din fluxul net de ISD.
Din punct de vedere teritorial se observă orientarea Investițiilor Străine Directe în 2013 cu precădere spre regiunea de dezvoltare București-Ilfov, cu în proporție de 61,4 la sută, adică alte regiuni de dezvoltare beneficiare de ISD într-o măsură relativ însemnată fiind regiunea Centru, cu 8,6 la sută, regiunea Sud—Mnumtenia, cu 7,7 la sută, regiunea Vest, cu 7,6 la sută şi regiunea Nord-Vest, cu 4,5 la sută.