Germania ar urma să atingă cel mai ridicat nivel de șomaj din ultimii zece ani, potrivit unui studiu realizat de institutul economic al țării. Cifrele respective scot în evidență slăbiciunile economice și îşi vor face simţite efectele asupra pieţei muncii, spun specialiștii.
Așadar, numărul șomerilor din Germania ar urma să crească în acest an până la 2,8 milioane. Este cel mai ridicat nivel de după 2015, potrivit studiului realizat de Institutul Economic German (IW), care va fi publicat vineri în mod oficial.
Rata şomajului în Germania ar urma să urce până la 6% în acest an
Cifra din acest an este cu mult sub vârful atins în anul 2005. La momentul respectiv, aproape 4,9 milioane de persoane nu aveau un loc de muncă şi Germania era considerată „bolnavul Europei”, notează Reuters.
„Anul trecut, piaţa muncii a fost destul de stabilă, în pofida recesiunii. Însă în acest an vom resimţi mai acut consecinţele crizei economice”, a declarat Holger Schaefer, expert pe piaţa muncii în cadrul IW.
Conform acestuia, planurile de angajări ale companiilor „nu indică nicio creştere pentru restul anului”.
„Numărul noilor locuri de muncă vacante înregistrate în luna martie a scăzut la cel mai redus nivel din ultimii cinci ani”, spune Holger Schaefer.
De asemenea, datele IW arată că rata şomajului în Germania ar urma să urce până la 6% în acest an.
Alte mari institute economice din Germania se aşteaptă la o rată a şomajului de 5,8% în acest an, care va scădea până la 5,5% anul viitor.
În perspectivele lor economice de primăvară, pe care le-au pregătit pentru Guvernul de la Berlin, aceste importante institute economice prognozează că puţin sub 2,7 milioane de germani nu vor avea un loc de muncă în 2024.
Economia germană s-a contractat cu 0,3% în 2023
Economia germană s-a contractat cu 0,3% în 2023. În pofida scăderii, numărul persoanelor angajate a crescut cu 340.000, sau 0,7%.
Institutul Economic German (IW) subliniază că această creştere a gradului de ocupare se datorează faptului că firmele au tendinţa să păstreze muncitorii calificaţi chiar dacă nu au să le dea suficient de lucru.
Potrivit sursei menționate, angajatorii se tem că în viitor se vor confrunta cu o criză a mâinii de lucru ca urmare a schimbărilor demografice. Totuși, companiile pot face asta doar pentru o perioadă scurtă de timp.
„Pe măsură ce perioada de slăbiciune se prelungeşte, este din ce în ce mai probabil ca nivelul angajaţilor să fie ajustat. Declinul permanent al productivităţii va submina competitivitatea companiilor”, a completat Schaefer.
Amintim că guvernul german şi-a îmbunătăţit, miercuri, prognoza de creştere pentru acest an, de la 0,2% până la 0,3%.
Simultan, şi-a revizuit în jos prognoza de inflaţie, cu 0,4 puncte procentuale. Pentru 2025, noile prognoze ale Guvernului german mizează pe o creştere a PIB de 1%.
Fondul Monetar Internaţional şi-a redus zilele trecut estimările privind evoluţia PIB-ului Germaniei. Cifra a fost redusă cu 0,3%, atât pentru 2024, cât şi pentru 2025.
FMI a prognozat că prima economie europeană va înregistra un avans de 0,2% în 2024.