Germania, riscuri fiscale mai mari decât Grecia

Conform unui top care cuprinde 163 de state din toată lumea, marile economii ale Europei sunt cele mai expuse unui risc fiscal din cauza fenomenului de îmbătrânire a populației, nivelurilor mari ale datoriilor și a chelutielilor uriașe cu sistemul sanitar și pensiile.

Astfel, din punctul acesta de vedere, Grecia este mai puțin expusă unui risc fiscal decât state precum Germania sau Franța, se arată în studiu.

Primele 11 state din clasamentul Maplecroft sunt notate cu risc fiscal extrem. Acestea sunt:
  1.Italia
  2. Belgia
 3. Franța
 4. Suedia
 5. Germania
 6. Ungaria
7. Danemarca
 8. Austria
 9. Japonia
10.Marea Britanie
11. Finlanda
12. Grecia. 
Statele cu risc fiscal ridicat sunt amenințate de o speranță de viață care pune presiune pe cheltuielile publice deoarece pensiile vor trebui plătite la o popualție din ce în ce mai numeroasă. Pe de altă parte, populația aptă de muncă din aceste state scade, ceea ce îneamnă că contribuțiile la sistemul public de pensii se reduc.
Un exemplu ar fi Marea Britanie, care acum are 25 de persoane în vârstă la 100 de persoane active. În 2050 ponderea va fi de 38 la sută.
Tot atunci, aceste ponderi pentru alte state vor fi: Franța 47%, Germania 59%, Italia 62% și Japonia 74%