Germania: Ministrul de Finanţe Wolfgang Schaeuble a declarat vineri că Executivul comunitar nu are dreptul de a decide asupra marjei de manevră fiscală a statelor membre UE, transmite Reuters.
Comisia Europeană a cerut miercuri celor 19 state din zona euro, în cadrul cărora Germania este prima economie, să adopte o politică bugetară mai relaxată anul viitor. Comisia nu a menţionat în mod expres Germania, dar având în vedere că Franţa, Italia şi Spania se apropie de limitele de deficit bugetar stabilite în Pactul de Stabilitate, doar Germania are spaţiul de manevră şi puterea economică pentru a face diferenţa.
"Suntem constrânşi de legislaţia europeană şi la fel este şi Comisia. Pactul de Stabilitate spune că bugetele sunt revizuite de statele membre. În schimb, Comisia a revizuit spaţiul de manevră fiscală pentru zona euro deşi nu are mandatul de a face acest lucru", a declarat Schaeuble la un eveniment organizat la Berlin.
Ministrul german de Finanţe a subliniat că este necesar să fie respectat Pactul de Stabilitate pentru a proteja moneda euro. Analiştii cred că aceasta este o critică adusă în mod frecvent Comisiei de ţările din nordul Europei, care sunt de părere că Executivul comunitar nu este suficient de strict când vine vorba de disciplina bugetară.
Potrivit regulilor UE, fiecare ţară din zona euro trebuie să îşi reducă deficitul bugetar structural până când ajunge la un aşa-numit obiectiv pe termen mediu. Pentru diferite ţări acest obiectiv variază între un deficit structural de 0,5% din PIB până la un surplus. În cazul Germaniei, obiectivul pe termen mediu este un deficit structural de 0,5% din PIB.
Cu toate acestea, începând din 2012, Germania a depăşit acest obiectiv şi chiar, începând din 2013, a înregistrat surplusuri bugetare. În consecinţă, Bruxelles-ul a recomandat Berlinului să cheltuie mai mult pe plan intern pentru a face economia germană mai puţin dependentă de cererea externă.
"Nu cerem tuturor statutelor membre să cheltuie mai mult, iar acele state care ar trebui să facă mai mult pentru a pune la punct o poziţie fiscală adecvată pentru zona euro ca întreg nu ar trebui să fie surprinse", a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Annika Breidthardt.
AGERPRES