Măsurile impuse de autoritățile germane pentru limitarea transmiterii noului coronavirus i-au scos pe oameni în stradă.
Proteste stradale au avut loc din nou în două orașe din Germania, în unul din cazuri având loc și o contramanifestație.
Astfel, circa o mie de persoane s-au adunat sâmbătă în centrul oraşului german Hamburg, pentru a protesta împotriva purtării obligatorii a măştii ca măsură de prevenire a răspândirii coronavirusului.
Participanţii la manifestaţie nu purtau măşti
Liderii acestui protest au susţinut că restricţiile antiepidemice instituite de guvernul de la Berlin ar încălca mai multe articole ale Constituţiei Germaniei.
Cum participanţii la această manifestaţie nu purtau măşti, după o oră şi jumătate de la începerea ei poliţia le-a cerut organizatorilor să pună capăt protestului, întrucât erau încălcate regulile instituite pentru astfel de acţiuni.
Un mic număr de persoane au format o contramanifestaţie, îmbrăcaţi în negru şi purtând steagul mişcării radicale de stânga Antifa.
În acelaşi timp, în oraşul Magdeburg, din estul Germaniei, circa 250 de persoane s-au adunat la un protest de asemenea împotriva restricţiilor antiepidemice.
În paralel cu acest protest s-a desfăşurat un marş pentru ”solidaritate în Magdeburg”, care a insistat asupra diviziunilor sociale.
Efectele economice ale restricţiilor
Co-organizatoarea acestui marş, Franka Kretschmer, a admis totuşi că, în pofida efectelor economice ale restricţiilor, oamenii sunt îndreptăţiţi să se teamă de coronavirus.
În context, trebuie precizat că tot mai mulți germani se întorc din vacanță cu coronavirus – și asta se întâmplă nu doar cu cei veniți din zonele de risc.
Astfel, 44.000 din cele 60.000 de persoane testate își așteaptă, de peste o săptămână, rezultatele. Este foarte grav, pentru că 900 dintre teste s-au dovedit a fi pozitive, susține Crucea Roșie din landul federal Bavaria.
Dacă oamenii nu provin dintr-o zonă de risc, nu trebuie să rămână acasă și dacă totuşi sunt infectaţi dar nu prezintă simptome, ar putea lesne răspândi virusul.
Așa cum s-a întâmplat în cazul călătorilor care s-au întors în februarie și martie din stațiunea austriacă de schi Ischgl.