Administrația Biden ar dori ca Berlinul să i se alăture în vederea combaterii provocărilor chineze și ruse la adresa democrațiilor. Un editorial publicat în Financial Times explorează paşii pe care trebuie să-i facă Germania în continuare.
Faptul că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, este primul șef de guvern european care îl va vizita pe președintele american Joe Biden, săptămâna aceasta, denotă respectul de care se bucură ea la Casa Albă. Merkel, cel mai longeviv conducător occidental în funcție, se va retrage din politică după alegerile germane din septembrie, după 16 ani la putere.
Donald Trump, predecesorul lui Biden, nutrea o ranchiună imensă împotriva lui Merkel și a Germaniei. Richard Grenell, ambasadorul lui la Berlin, i-a curtat public pe inamicii conservatori ai lui Merkel. Acum ei nu mai sunt în funcție, ea da. Vizita sa la Washington este concomitent un gest de adio și un tur al învingătorului.
Administrația Biden s-a străduit cât a putut să vindece rănile. Numărul trupelor americane din Germania a fost suplimentat. Secretarul de stat Antony Blinken a declarat: „SUA nu au alt prieten mai bun decât Germania”. Trecând peste opoziția bipartidă din Congres, Administrația a suspendat chiar și sancțiunile vizând disputatul gazoduct Nord Stream 2.
Nord Stream 2 ocolește ruta crucială a gazelor prin Ucraina pentru a conecta direct Rusia cu Germania. Opozanții lui se tem că poate submina securitatea Ucrainei și poate deschide calea intimidării altor state din Europa Centrală și de Est de către Kremlin.
Blinken a subliniat pentru Der Spiegel că „suspendările pot fi anulate”. Următorul raport comandat de Congres privind sancțiunile legate de gazoduct ar trebui să fie gata la jumătatea lui august, potrivit Financial Times.
Senatorul republican Ted Cruz – loial lui Trump și dornic să candideze la alegerile prezidențiale din 2024 – și-a exprimat dezgustul față de suspendarea sancțiunilor, suspendând la rându-i orice audieri pentru confirmarea de către Senat a numirilor politice propuse de executiv. Printre acestea se numără funcții vitale, inclusiv de ambasadori, pentru politica americană cu privire la Europa. Dacă acele posturi vor rămâne vacante, agenda transatlantică schițată de Biden la întâlnirile sale la nivel înalt din iunie din Europa nu va putea fi implementată.
Negocierile diplomatice vor duce probabil la o înțelegere de ultim minut: o promisiune germană de a compensa Ucraina pentru taxele de tranzit pierdute, de exemplu, sau de a-i finanța tranziția energetică. Dacă așa va fi, venise demult și vremea.
E adevărat că și SUA cumpără combustibili fosili din Rusia. Dar Nord Stream 2 este inutil din punct de vedere economic și toxic din punct de vedere politic pentru relațiile Germaniei cu vecinii ei estici, pentru a nu mai pomeni de Congresul SUA. El distrage de la chestiuni strategice mai generale care trebuie combătute de SUA și Europa urgent și împreună.
Într-un conflict militar, forța cu care Europa ar putea s-o complementeze pe cea a SUA e una respectabilă, dar nu esențială: baze înaintate, capacități specializate și legitimitatea conferită de niște aliați democratici. Însă în lupta hibridă pe termen lung care se prefigurează cu China, care încearcă să remodeleze ordinea mondială, și cu Rusia, care e mereu cu ochii după ocazii de a se impune, avantajele comerciale, tehnologice și legislative ale Europei îi sunt indispensabile Americii. Iar Germania reprezintă centrul de greutate economic și politic al Europei, fapt care nu i-a scăpat din vedere administrației Biden – dar nici Rusiei și Chinei.
Șefii serviciilor intern și extern de informații ale Germaniei au avertizat în legătură cu interferențele ruse și chineze „la niveluri nemaivăzute după războiul rece”. Președintele rus Vladimir Putin a publicat într-un săptămânal german un manifest în care argumentează că Germania ar trebui să se separe de alianța occidentală.
Un editorial onctuos din Global Times al Partidului Comunist Chinez lăuda Germania pentru „tentativa de a se dezbăra de interferența americană”. Atacurile cibernetice cu ransomware, adesea pornite din Rusia, au ajuns la un vârf istoric.
Mai puțin clar e dacă toate acestea sunt înțelese în Germania. Experții în Rusia și China ai ministerelor germane din domeniul securității sunt cu siguranță alarmați. La fel și un număr tot mai mare de parlamentari. Sprijinul constant al lui Merkel pentru Nord Stream 2 e văzut tot mai mult ca o vulnerabilitate. Tentativa ei de a relua reuniunile la nivel înalt UE-Rusia a fost respinsă, iar Parlamentul European a refuzat să ratifice un acord de investiții UE-China negociat de ea.
Dintre cei trei posibili succesori ai lui Merkel, numai Annalena Baerbock a Verzilor pare să fi priceput pe deplin ce necesită din partea Germaniei declinul climatului geopolitic european. Însă lipsa ei de experiență i-a redus șansele de a câștiga.
Ceilalți doi – creștin-democratul Armin Laschet și social-democratul Olaf Scholz – au declarat că gazoductul poate fi închis dacă Putin va hărțui Ucraina. Numai că amândoi sunt de departe mult mai concentrați să lupte cu niște mori de vânt inventate chiar de ei, cum ar fi ideea că SUA încearcă să forțeze Europa să se „decupleze” de China. În realitate, China este cea care s-a decuplat de la Occident.
Ostilitatea înverșunată a lui Trump a forțat Germania să examineze aspectele nesănătoase ale dependenței sale de America. Biden, din contră, tratează Germania ca pe o țară egală. Pare aproape ca și cum ar fi un pic prea mult pentru germani.
Sursa foto: Dreamstime