Șefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a fost prezentă luni la Luxemburg, iar înainte de participarea la o reuniune a miniștrilor de externe ai țărilor din UE, aceasta a transmis un mesaj cu privire la aderarea Ucrainei și a Republicii Moldova.
Mai exact, oficialul german este de părere că Balcanii de Vest au nevoie de un mesaj puternic din partea Uniunii Europene, având în vedere dezbtarile din interiorul UE cu privire la acordarea unui statut de candidat pentru Ucraina şi Republica Moldova, scrie DPA.
Totodată, ea a mai subliniat faptul că blocul comunitar trebuie să deschidă negocieri și pentru aderarea Albaniei, dar și a Macedoniei de Nord.
„Blocul comunitar trebuie să deschidă negocieri pentru aderare cu Albania şi Macedonia de Nord şi să le dea Balcanilor de Vest un semnal clar”, a transmis aceasta.
Germania, mesaj clar pentru Europa
În același timp, oficialul german a mai subliniat și faptul că în momentul în care Ucraina va obține un statut de țară candidată la UE, acela va fi ”un moment istoric” pentru blocul comunitar, iar atunci va fi destul de clar că Ucraina „aparţine Europei”.
Referitor la situația Ucrainei și a Republicii Moldova, șefa diplomației germane, este de părere că ar fi ”absolut cinic”, ca autoritățile europene să amâne luarea unei decizii cu privire la viitorul celor două țări în cadrul blocului comunitar înainte de summitul de la sfârşitul acestei săptămâni, în cadrul căruia se aşteaptă ca liderii UE să discute acest subiect.
Ea a mai subliniat faptul că acesta este momentul în care trebuie luată o decizie, iar Executivul comunitar nu trebuie să își găsească scuze, în special având în vedere situația actuală.
„Suntem acum într-un moment când trebuie să luăm o decizie. UE nu trebuie să găsească scuze şi (nu trebuie) să urmeze calea amânării marilor decizii”, a declarat Baerbock.
Menționăm faptul că pe lângă Germania și Austria susține aderarea celor două țări la Uniunea Europeană, pe de altă parte, cancelarul Karl Nehammer susține că este nevoie de anumite condiții.
Austria susține aderarea Ucrainei la UE
„Trebuie să ne asigurăm că se aplică aceleași standarde ca și în cazul altor candidați la aderare din Balcanii de Vest. În acest context, mi s-ar părea de neconceput, de exemplu, să acordăm Ucrainei statutul de candidat și, în același timp, să continuăm să ținem în afara țării țări precum Bosnia-Herțegovina”, a declarat Karl Nehammer pentru presa germană, citată de Wiener Zeitung.
Totodată, el a subliniat faptul că Ucraina trebuie să respecte toate criteriile pentru a deveni membră a UE.
„În ceea ce privește un posibil statut de candidat la UE, aș dori să precizez că există criterii clare și stabilite care trebuie respectate fără niciun fel de „dacă” sau „dar”. Nu trebuie să existe standarde duble sau chiar candidați de primă și a doua clasă pentru a deveni membri”, a subliniat Nehammer.
În același timp, el a mai adăugat că Ucraina nu trebuie să beneficieze de reguli speciale ci să urmeze același standarde ca și în cazul altor țări care își doresc să devină membre ale UE. „Trebuie să se asigure că UE aplică Ucrainei „aceleași standarde” ca și în cazul altor candidați din Balcanii de Vest”, a precizat el.