Germania, răspuns dur pentru Vladimir Putin: Rusia nu poate dicta Alianței Nord-Atlantice

Aflată în Lituania, Christine Lambrecht, noul ministru german al Apărării, a declarat că Rusia nu poate dicta Alianței Nord-Atlantice, cu toate că, din punctul ei de vedere, dialogul este necesar, notează moldova.europaliberă.org.

Declarația noului ministru german vin în condițiile în care, în urmă cu câteva zilei, Rusia a venit cu mai multe propuneri pentru NATO și pentru Statele Unite ale Americii, propuneri despre care țara condusă de Vladimir Putin spune că sunt menite să detensioneze situația de la granița cu Ucraina.

Christine Lambrecht se afla în vizită în Lituania la contingentul german din forța NATO aflată în țara baltică. Aceasta a declarat că dorește să vadă cum se desfășoară misiunea NATO din Lituania și să continue tradiția întâlnirilor cu militarii aflați în străinătate în perioada sărbătorilor de iarnă.

Amintim că Germania furnizează aproape jumătate din forța Alianței Nord-Atlantice, în timp ce în Lituania are 1.200 de membri, cu tot cu cartierul general la Rukla.

Care sunt cerințele Rusiei

Potrivit presei internaționale, Vladimir Putin a venit cu patru propuneri pentru Statele Unite ale Americii și pentru NATO, astfel:

  • NATO să excludă orice extindere viitoare precum și accesul Ucrainei în Alianță;
  • NATO să nu desfășoare trupe și arme în zonele în care nu era prezentă în 1997, înainte de extinderea alianței. Excepțiile ar urma să fie convenite cu partea rusă. O astfel de prevedere ar implica retragerea trupelor și armamentului NATO din țările care au aderat ulterior la Tratatul Atlanticului de Nord. Într-un prim val, mai restrâns, în 1999 au intrat în NATO Ungaria, Polonia și Cehia. În valul din 2004 au aderat șapte state: România, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania și Bulgaria. Ultimii sosiți în NATO sunt Albania, Croația, Muntenegru și Macedonia de Nord.
  • SUA și aliații săi să fie împiedicați prin tratat scris să înființeze baze militare în Ucraina, Georgia și în alte țări ex-sovietice care nu sunt membre NATO.
  • SUA și Rusia să se angajeze reciproc să nu desfășoare aviație și marină militară în zonele de unde o parte poate lovi ținte pe teritoriul celeilalte părți.

Rușii continuă să aducă trupe în apropierea graniței cu Ucraina

Vladimir Putin continuă să trimită noi trupe în apropierea graniței cu Ucraina, asta în contextul în care consilierul pe probleme de securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a declarat, anterior, că președintele Rusiei nu a luat încă decizia de a invada Ucraina, potrivit unei evaluare a guvernului american.

Președintele SUA, Joe Biden, l-a sfătuit pe Vladimir Putin să detensioneze situația, însă liderul de la Kremlin a trimis mai multe unități militare rusești în zona de frontieră, au declarat surse apropiate serviciilor de informații pentru CNN.

De asemenea, oficialii americani și ucraineni au declarat că au văzut că Rusia a început să folosească avioane și trenuri comerciale pentru a sprijini efortul militar.

Serviciile de informații americane spun că la granița cu Ucraina se află peste 50 de grupuri tactice de batalioane, subliniind, de asemenea, că alte șase asemenea grupuri sunt pe drum.

CNN spune că grupurile tactice pot include până la 900 de persoane fizice, acestea fiind, de fapt, unități de luptă diversificate, autonome, incluzând o combinație de trupe, artilerie, arme antitanc, unități de recunoaștere și de geniu.