Germania tocmai a uimit toată Europa! În urma unui sondaj realizat recent pe un eşantion reprezentativ de 2.075 de persoane, 45% dintre respondenți NU au fost de acord cu furnizarea tancurilor germane Leopard 2 către Ucraina.
Un procent de 45% dintre germani se opun furnizării de tancuri Leopard 2 către Ucraina, acestea fiind considerate un vârf al tehnologiei militare a ţării, în faţa cererii exprese a șefului statului ucrainean Volodimir Zelenski, conform unui sondaj comandat de agenţia de presă DPA.
Aproape jumătate dintre respondenți nu și-au exprimat acordul cu privire la furnizarea tancurilor către Ucraina
Opunerea generală a cetățenilor germani faţă de furnizarea unor astfel de tancuri Ucrainei este principala concluzie care rezulta din sondajul publicat duminică (25 decembrie) de institutul YouGov. Sondajul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 2.075 de persoane. Dacă aproape jumătate dintre persoanele intervievate nu și-au exprimat acordul cu privire la furnizarea tancurilor, atunci, cealaltă jumătate este împărţită între 33% susţinători ai ideii şi 22% de indecişi.
Această divizare a populaţiei germane se reflectă de asemenea în cadrul coaliţiei tripartite care guvernează ţara, care este formată din social-democraţii, conduşi de cancelarul Olaf Scholz, refuzând livrarea acestor tancuri. În timp ce Verzii și în special şi liberalii, deşi într-o măsură mai mică, s-au arătat pentru satisfacerea cererii concrete a preşedintelui Volodimir Zelenski.
În tabăra Partidului Liberal (FDP), 42% sunt împotrivă, iar 33% pentru
Sondajul a arătat că cea mai mare divizare se constată la social-democraţi (SPD), cu 41% oponenţi şi 40% susţinători ai unui răspuns pozitiv la această cerere. La celălalt capăt al spectrului se află Verzii, ai căror alegători susţin în proporţie de jumătate trimiterea tancurilor Leopard 2 în Ucraina, iar 25% se opun. În același timp, în tabăra Partidului Liberal (FDP), 42% sunt împotrivă, iar 33% pentru.
În concluzie, opoziţia este mai evidentă în rândurile simpatizanţilor partidelor de extremă dreaptă, precum Alternativa pentru Germania (AfD), acolo unde 76% dintre respondenți se declară împotrivă şi doar 13% pentru.
Kazahstanul analizează posibilitatea de a începe să livreze petrol Germaniei
Kazahstanul ia în considerare posibilitatea de a livra petrol Germaniei. Petrolul kazah ar putea fi exportat prin conducta Drujba către o rafinărie de petrol din Schwedt, situat în estul Germaniei. Compania națională kazahă KazMunayGas (KMG) ia în considerare posibilitatea unui transport, de probă, de petrol în Germania, potrivit Akipress.
Petrolul kazah va fi exportat prin conducta Drujba către o rafinărie de petrol din Schwedt, în estul Germaniei (statul federal Brandenburg). Rafinăria are o capacitate anuală de peste 10 milioane de tone de țiței și furnizează combustibil către Berlin și o mare parte din estul Germaniei. Problema proviziilor a fost discutată de președintele consiliului de administrație al KazMunayGas, Magzum Mirzagaliyev, cu secretarul de stat din Ministerul Federal pentru Afaceri Economice al Germaniei, Michael Kellner, și cu deputatul Bundestagului, Christian Gehrke.