Preşedintele băncii centrale germane Bundesbank Jens Weidmann a făcut apel, marţi, la ţara sa joace rolul de "pilon de stabilitate" ce îi revine în lupta împotriva crizei datoriei, adoptând poziţia unui gardian al unei politici monetare independente, transmite AFP.
Prima economie europeană are "o responsabilitate specială" ce merge dincolo de rolul de prim contributor la planurile de ajutor şi de garanţii, a declarat Weidmann într-un discurs rostit la Berlin.
"Germania trebuie să îşi îndeplinească rolul de pilon de stabilitate", a continuat el, oferind ‘exemplul cel bun’ în ceea ce priveşte finanţele sale publice, dar şi de gardian al unei ‘politici monetare europene de stabilitate’.
Weidmann, fost consilier al cancelarului Angela Merkel care a preluat frâiele Bundesbank în urmă cu câteva luni înainte, a făcut apel la aceasta să nu devieze de la linia sa, în pofida apelurilor din ce în ce mai presante pentru o intervenţie masivă a Băncii Centrale Europene în lupta împotriva crizei.
Aceasta ar fi "o greşeală gravă", a apreciat Weidmann, "ce ar submina şi mai mult la încrederea". O bancă centrală, iar acest lucru este valabil pentru cea comună a celor 17 ţări membre ale zonei euro, "nu are vocaţia, ba chiar îi este interzis să finanţeze bugetele statelor", a explicat el.
Opoziţia Berlinului este principalul obstacol în faţa unei implicării mai accentuate a Băncii Centrale Europene, solicitată în special de Franţa, notează AFP.
SURSA: Agerpres