Germania trimite avioane de luptă în Marea Neagră! Tensiunile din regiune fac NATO să își amplifice prezența pe flancul sud-estic.

Iar incidentul petrecut în apele de lângă peninsula Crimeea cu distrugătorul britanic Defender nu face decât să sporească tensiunea.

Germania trimite avioane de luptă în Marea Neagră! Situația devine incendiară

Două avioane Eurofighter aparținând Forțelor Aeriene Germane au decolat, joi, 24 iunie, spre România, în scopul supravegherii spațiului aerian de-a lungul flancului sud-estic al NATO.

Cele două aeronave din cadrul Escadrilei Tactice 71 a Luftwaffe, ”Richthofen”, au decolat dimineața de la baza aeriană din Wittmund, au confirmat Forțele Aeriene de la Berlin, potrivit antena3.ro.

La baza aeriană Mihail Kogălniceanu din Constanța, echipajele avioanelor de luptă vor prelua, alături de cele britanice, zborurile comune de protecție.

Transferul, care survine pe fondul tensiunilor din regiunea Mării Negre, era planificat de ceva timp și, prin urmare, nu reprezintă un răspuns imediat la această situație.

Marea Neagră a fost miercuri teatrul unui incident de securitate între Marea Britanie și Federația Rusă.

”Noi nu recunoaştem anexarea Crimeii”

Mai întâi, Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat că o navă rusească a tras focuri de avertisment şi un avion rusesc de bombardament SU-24 a lansat patru bombe înalt explozive cu fragmentaţie în calea unui distrugător britanic care pătrunsese circa trei kilometri în apele teritoriale ruseşti.

Replica de la Londra a venit atât din partea ministerului Apărării și a ministrului Ben Wallace, cât și a prim-ministrului Boris Johnson, care au negat versiunea Moscovei.

“Noi nu recunoaştem anexarea Crimeii, a fost ilegală; acestea sunt apele ucrainene şi a fost absolut corect de a le utiliza pentru a merge din punctul A în punctul B”, a răspuns Boris Johnson, într-un interviu la un post de televiziune britanic.

Acestea reprezintă primele incidente de securitate care au loc în zona Mării Negre după summitul aliat din 14 iunie, unde liderii NATO au reafirmat că Rusia reprezintă principala amenințare la adresa securității euro-atlantice și au reafirmat importanța strategică a Mării Negre.