Germania sfidează Rusia după ultima mișcare făcută. Vladimir Putin se va înfuria în momentul în care va afla. Anunțul a fost făcut în urmă cu doar câteva momente de cancelarul german Olaf Scholz.
Întreaga Europă este mai unită ca niciodată după ce Vladimir Putin a dat ordinul pentru invazia Ucrainei. Un anunț de ultimă oră în acest sens a venit și din partea Germaniei care pare că sfidează Rusia.
Potrivit agenției de presă AFP, cancelarul german Olaf Scholz a anunțat marți că țara sa îşi va „intensifica” cooperarea militară cu Suedia şi Finlanda.
Precizările acestuia vin în contextul în care cele două țări vor trece printr-o perioadă de tranziție până în momentul în care vor adera la NATO.
„Ne vom intensifica cooperarea militară, în special în regiunea Mării Baltice, şi prin exerciţii comune”, a afirmat Scholz în cadrul unei conferinţe de presă de la Berlin.
Germania, alături de Suedia și Finlanda
Totodată, el a subliniat faptul că actuala situație este una destul de ”specială”, iar cele două țări trebuie să știe că Germania este alături de ele.
„Suedia şi Finlanda vor putea conta pe susţinerea Germaniei, în special în această situaţie foarte specială care precede primirea lor în NATO”, a mai adăugat el.
Oficialul german a mai adus în discuție și articolul 1 al Cartei ONU, care prevede furnizarea ajutorului și susținerea reciprocă.
„Este deja clar că ţările noastre sunt legate de obligaţia de a se întrajutora în conformitate cu articolul 51 al Cartei ONU, de a-şi furniza tot ajutorul şi toată susţinerea posibile pentru a se proteja reciproc”, a mai spus Scholz, adăugând că țara sa va ajuta în procedura de aderare a celor două țări la NATO, astfel încât lucrurile să meargă rapid.
„Germania se va angaja ca procedura de aderare să se deruleze foarte rapid”, a adăugat cancelarul.
În același timp, Scholz s-a arătat „încrezător” că acest consens poate fi aşteptat, în ciuda ameninţărilor de blocaj venite din partea preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.
Țările care au oferit deja garanții de securitate Finlandei și Suediei
„Vedem cum acţionează Turcia, în special în situaţia de conflict actuală: ea deja a avut numeroase contribuţii constructive, prin aplicarea unor decizii privind strâmtoarea Bosfor, şi cred că putem păstra această încredere”, a declarat el.
În ceea ce privește reacția venită din Turcia și adusă în față de oficialul german, Ankara le-a reproșat Suediei şi Finlandei că nu a probat cererile de extrădare ale unor persoane pe care le acuză că sunt membre ale unor „organizaţii teroriste”, precum Partidul Muncitorilor din Kurdistan.
Menționăm că după aproape douăzeci de ani de neutralitate, având în vedere agresiunile venite din partea Rusiei, Suedia și Finlanda, care deja sunt țări membre ale UE au decis oficial să adere la NATO.
Până la momentul actual, pe lângă Germaniei, Islanda, Norvegia, Franța, dar și Danemarca au oferit sprijin militar și garanții de securitate în cazul în care Finlanda și Suedia vor fi atacate în timpul procesului de aderare.