Germania, nemulțumită de starea armatei! Șeful Bundeswehr: Poate oferi doar opțiuni foarte limitate
General-locotenent Alfons Mais, șeful armatei germane, a criticat dur armata pe care el o conduce. Pe site-ul LinkedIn, generalul a scris ”nu aş fi crezut în al 41-lea an al meu de serviciu în vreme de pace că voi avea experienţa unui alt război. Şi Bundeswehr, armata pe care am privilegiul să o conduc, stă mai mult sau mai puţin descoperită”, adăugând că ”opțiunile pe care le putem oferi politicienilor pentru a sprijini Alianţa sunt extrem de limitate”, relatează DPA.
Acesta a mai notat că ”am văzut-o cu toţii venind (agresiunea Rusiei, n.red.) şi am fost incapabili ca, prin argumentele noastre, să tragem concluzii din anexarea Crimeii şi să le punem în aplicare. Nu e un sentiment plăcut!”.
Șeful Bundeswehr a mai precizat că aliații din est simt că presiunea escaladează rapid, cu toate că teritoriul Alianței Nord-Atlantice nu a fost, deocamdată, amenințat în mod direct de Rusia.
”Când, dacă nu acum, a venit timpul să ne îndepărtăm structural şi material de misiunea în Afganistan şi să ne repoziţionăm, în caz contrar nu vom fi capabili să ne îndeplinim cu vreo perspectivă de succes mandatul constituţional şi obligaţiile Alianţei noastre’, a mai arătat generalul german.
NATO va lua măsuri suplimentare de descurajare în Europa de Est
În acest context, comandantul-şef al NATO va primi mai multe puteri şi va putea, de exemplu, să ceară şi să decidă desfăşurarea de trupe, conform informațiilor transmise de dpa.com
De asemenea, NATO va desfăşura forţe suplimentare în Europa de Est şi „va lua măsuri adiţionale pentru a întări şi mai mult descurajarea şi apărarea pe teritoriul Alianţei”, după atacul Rusiei în Ucraina, şi va organiza vineri un summit de urgenţă.
”Acţiunile Rusiei constituie o ameninţare serioasă pentru securitatea euro-atlantică şi vor avea consecinţe geostrategice”, a transmis NATO la finalul unei reuniuni a ambasadorilor la Bruxelles ai statelor membre.