Germania susține ferm că Europa este implicată într-un război economic cu Rusia
Ministrul Economiei din Germania, Robert Habeck, susține ferm că țara sa ar trebui să se pregătească pentru noi reduceri ale livrărilor de gaze naturale din Rusia deoarece Vladimir Putin urmăreşte o strategie conştientă de creştere a preţurilor pentru a submina unitatea europeană.
„Nu avem de-a face cu decizii neregulate, ci cu un război economic, complet raţional şi foarte clar. După o reducere de 60%, urmează în mod logic următoarea”, a declarat sâmbătă Robert Habeck, actual vicecancelar în Guvernul Scholz.
În prezent, oficialii germani intensifică avertismentele privind iminenţa unor tulburări economice şi a unor penurii de gaze naturale în Germania, stat europeană ce se bazează pe Rusia pentru aproximativ o treime din energia sa.
Amintim faptul că, recent, Rusia a redus livrările de gaze naturale către Germania prin Nord Stream cu 60%, iar gazoductul este programat pentru o închidere completă în această lună pentru întreţinere. Astfel că, Germania se îndoiește acum că Nord Stream va relua furnizarea de gaze rusești după această operaţiune de întreținere.
Guvernul de la Berlin şi Uniper SE discută măsuri de stabilizare a pieței energetice
În prezent, Rusia urmărește să menţină preţurile la energie la un nivel ridicat și „să distrugă unitatea şi solidaritatea ţării”, a precizat Robert Habeck. Potrivit spuselor sale, acum, companiile germane de utilităţi sunt expuse riscului unor defecţiuni în cascadă care ar putea necesita activarea unei clauze legale pentru a le permite să transfere creşterile de preţ în afara angajamentelor contractuale.
Deocamdată, Germania s-a abţinut de la activarea acestei măsuri deoarece ar duce la o „explozie imediată a preţurilor” pentru consumatorii casnici, a explicat ministrul german, în cadrul unui eveniment sponsorizat de către Die Zeit. Totuși, acesta a spus că Guvernul de la Berlin lucrează acum la o alternativă, însă nu a dat detalii suplimentare.
„Dacă o companie ar da faliment, sau alte companii ar da faliment, este ca un efect de domino care ar duce foarte repede la o recesiune profundă”, a spus minitrul german.
Menționăm faptul că, în prezent, Guvernul de la Berlin şi gigantul energetic Uniper SE discută măsuri de stabilizare a pieței energetice. În acest sens, ministrul de Finanțe din Germania, Christian Lindner, a declarat că orice asistenţă guvernamentală suplimentară va fi sub forma unei garanţii de împrumut.
„Raţionalizarea gazului – dacă se va ajunge la aşa ceva – prezintă provocări, deoarece reţeaua nu este adesea separată între clienţii rezidenţiali şi cei comerciali. Dacă o fabrică este conectată la reţeaua de gaz şi o întreagă parte a oraşului este conectată la aceasta, atunci această fabrică nu poate fi scoasă din reţea. Aceasta va fi probabil reglementată atunci în detrimentul fabricilor care nu sunt conectate la o reţea mixtă”, a completat Robert Habeck.