Guvernul german va acorda companiei americane Tesla o finanţare publică. Valoarea acesteia va fi de cel puţin un miliard de euro, potrivit unor surse din Executivul condus de Angela Merkel.
În urma unei decizii luate la nivel european, Germania va acorda o finanţare americanilor de la Tesla, care urmează să construiască în această ţară o uzină de baterii.
Totul se leagă de planurile Comisiei Europene referitoare la China
Astfel, constructorul de automobile electrice Tesla va primi o finanţare publică de cel puţin 1 miliard de euro din partea Germaniei. Banii vor veni pentru că Tesla ridică o uzină unde va produce baterii pentru vehiculele electrice în apropiere de Berlin, scrie Business Insider, preluat de Reuters.
Comisia Europeană a aprobat, săptămâna trecută, un plan care include acordarea de ajutoare de stat către mai mulţi producători auto, printre care se numără şi Tesla sau BMW, pentru a sprijini producţia de baterii destinate vehiculelor electrice. Uniunea Europeană încearcă astfel să îşi reducă importurile din China, liderul mondial la acest moment în domeniul bateriilor.
Aprobarea de către Bruxelles a proiectului European Battery Innovation, în valoare de 2,9 miliarde de euro, vine după lansarea în anul 2017 a European Battery Alliance, un alt proiect destinat să ajute industria auto să facă tranziţia de la combustibili fosili.
Valoarea finanţării ce va fi acordată Tesla nu a fost încă anunţată în mod oficial
Tesla ar urma să primească subvenţii în valoare de peste 1 miliard de euro din partea Guvernului federal şi a landului Brandenburg, unde urmează să fie construită viitoarea uzină de baterii a Tesla va fi construită în landul Brandenburg. Declaraţiile îi aparţin unei surse din interiorul Guvernului german, citate de publicaţia Business Insider.
Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al Ministerului german al Economiei a transmis că valoarea sprijinului federal de care va beneficia Tesla nu este deocamdată stabilită.
Oficial, Ministerul german al Economiei a anunţat săptămâna trecută că, iniţial, Berlinul va pune la dispoziţie 1 miliard de euro pentru European Battery Alliance şi intenţionează să sprijine cel de-al doilea proiect, European Battery Innovation, cu alte 1,6 miliarde de euro.
Guvernul federal german ar urma să suporte cea mai mare parte a subvenţiilor oferite Tesla în timp ce landul Brandenburg ar urma să contribuie cu mai puţin de 10% din suma totală. Decizia finală cu privire la subvenţiile care vor fi acordate Tesla ar putea fi anunţată peste câteva săptămâni, susţine Reuters.