Germania intenţionează să construiască până în 2015 o reţea de 50 de pompe de alimentare destinate maşinilor pe hidrogen, a anunţat Ministerul german al Transporturilor, relatează AFP.
"Maşinile electrice cu baterii pe bază de hidrogen nu produc emisii nocive. Ele dispun, de altfel, de o autonomie semnificativă şi li se poate face plinul în câteva minute. Pentru a face posibilă comercializarea lor, avem nevoie de o reţea de pompe care să acopere principalele aglomerări urbane", a explicat ministrul Peter Ramsauer, citat într-un comunicat.
Germania, calificată de ministrul german drept lider în această tehnologie care se află încă în fază incipientă, numără în prezent 14 de astfel de pompe de alimentare.
Guvernul german va subvenţiona cu până la 20 de milioane de euro acest proiect, la care vor participa şi grupurile Daimler, Linde şi Air Products.
Sursa: Agerpres