Germania va înjumătăți ajutorul pentru refugiați anul viitor
Ajutorul pe care Germania îl alocă landurilor pentru acoperirea cheltuielilor de primire și integrare a refugiaților se va înjumătăți în 2024. Decizie vine ca parte a măsurilor de austeritate bugetară, au declarat surse pentru Reuters.
Pe fondul creșterii inflației după ani de cheltuieli generoase, Germania intenționează să înjumătățească anul viitor ajutorul federal. Decizia vine ca parte a măsurilor de austeritate bugetară, potrivit unor surse. Acesta este alocat pentru acoperirea cheltuielilor de primire și integrare a refugiaților.
Peste 1 milion de persoane s-au refugiat în Germania după invazia Moscovei în Ucraina. Susținerea acestora a avut un impact negativ asupra orașelor și municipalităților din țară. Cele 16 landuri ale țării au cerut mai multe fonduri federale pentru a acoperi cheltuielile refugiaților anul viitor.
Se elimină și costurile privind integrarea refugiaților ucraineni
Luni, Berlinul a informat landurile că va aloca maximum 1,7 miliarde de euro ca sprijin pentru cheltuielile refugiaților în 2024. Suma e semnificativ mai mică față de 3,75 miliarde de euro în acest an, au declarat două surse guvernamentale, care au refuzat să fie numite din cauza confidențialității întâlnirii.
Guvernul federal nu a promis că va egala finanțarea din 2023 în anii următori.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanțe a declarat că o reuniune a guvernului federal și a guvernelor landurilor a avut loc luni. Nu s-a ajuns la niciun rezultat înainte de o consultare planificată cu cancelarul, în luna noiembrie.
„În esență, landurile sunt responsabile pentru cazarea și îngrijirea refugiaților. Guvernul federal este conștient de dimensiunea națională”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Guvernul va elimina și contribuția sa la costurile de îngrijire și integrare a refugiaților ucraineni, au adăugat sursele.
Berlinul, critic față de acordul de migrație al UE cu Tunisia
Pe de altă parte, ministrul german de externe, Annalena Baerbock, s-a alăturat criticilor noului acord de migrație încheiat de Uniunea Europeană cu Tunisia. Ea a afirmat că drepturile omului și deficiențele procedurale îl exclud ca fiind un model pentru viitor.
Scrisoarea sa adresată Comisiei Europene subliniază conflictul intern al UE între cei care urmăresc politici tot mai dure pentru a opri imigrația ilegală și cei care pun accentul pe considerente umanitare și pe lacunele de pe piața muncii.
În iulie, Italia, Țările de Jos și instituțiile UE au semnat acordul cu Tunisia. UE a promis ajutor în schimbul faptului că președintele Kais Saied va lua măsuri împotriva traficanților de persoane și va menține un control mai strict asupra migrației.