Germania a anunțat că va introduce o plafonare a preţului la energie electrică pentru consumatorii casnici şi consumatorii industriali.

Decizia face parte din pachetul de măsuri menite să ajute cea mai mare economie europeană să facă faţă crizei energetice care a lovit întreg continentul după ce țările membre UE au redus considerabil volumul de gaze din Rusia, se arată într-un proiect de document consultat de Reuters.

Diferenţa între preţul de piaţă şi cel plafonat va intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2023

Așadar, în ceea ce privește prețul plafonat pentru consumatorii industriali, acesta va fi limitat la 13 eurocenţi per kWh şi se va aplica pentru 70% din consumul de anul trecut, în timp ce pentru consumatorii casnici, preţul va fi plafonat la 40 eurocenţi per kWh, pentru 80% din consumul de bază, se mai arată în document.

Diferenţa între preţul de piaţă care ar trebui plătit şi plafonarea, care ar urma să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2023, urmează să fie direct compensată de furnizori printr-o reducere lunară.

Germania își propune ca mecanismul de limitare a preţurilor la gaze să intre în vigoare în luna februarie 2023

Plafonarea preţului la electricitate vine pe lângă plafonarea preţului gazelor şi, respectiv, pe lângă plată unică a Guvernului german pentru a amortiza impactul creşterii preţului la gaze în rândul consumatorilor.

Conform documentului consultat, marţi, 1 noiembrie de Reuters, autoritățile din Germania își propun ca mecanismul de limitare a preţurilor la gaze să intre în vigoare în luna februarie 2023, cu o lună mai devreme decât se stabilise iniţial.

Respectiv, măsura propusă de către Executivul german urmează să fie analizată de către Comisia Europeană, care a criticat decizia Germaniei de a aborda sprijinul acordat economiei, care scoate în evidenţă diferenţele între statele membre UE bogate şi sărace.

După ce Rusia a atacat neprovocat Ucraina la 24 februarie 2022, Occidentul a impus o serie de sancțiuni statului rus ca reacție de răspuns în urma agresiunii militare față de integritatea teritorială a Ucrainei. Respectiv, livrările de gaz către continent s-au redus considerabil, iar statele UE au fost nevoite să găsească alternative care să acopere volumul de gaz rusesc.