Armata germană (Bundeswehr) va suspenda achiziţia noilor blindate Puma până când acestea vor îndeplini cerinţele operaţionale. Anunțul a fost făcut, luni, 19 decembrie, de către ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, după ce o verificare a acestor vehicule în cadrul unui exerciţiu de luptă a fost un eşec, a relatat agenția de presă Reuters.
Niciunul dintre cele 18 blindate Puma nu a trecut probele în cadrul unui test de luptă
„Recentele defecţiuni ale vehiculelor de luptă ale infanteriei Puma sunt un eşec major.”, a transmis social-democrata Christine Lambrecht într-o declaraţie, precizând că a făcut o solicitare să i se prezinte până săptămâna viitoare un raport asupra acestei probleme. „Atât timp cât nu se va dovedi că vehiculele sunt stabile, nu va exista o a doua comandă (…) Trupele noastre trebuie să se poată baza pe sisteme de armament robuste şi stabile în luptă.”, a subliniat ea.
Niciunul dintre cele 18 blindate Puma produse de o asociere a companiilor germane Rheinmetall şi Krauss-Maffei Wegmann şi care formează primul lot de astfel de vehicule achiziţionate de Bundeswehr nu a trecut probele în cadrul unui test de luptă, problemele variind de la defecţiuni ale sistemelor electronice până la starea cablurilor şi capacitatea operaţională.
Vor fi menținute deocamdată vehiculele Marder
Aceasta din urmă a scăzut la zero în decurs de numai câteva zile de teste, se precizează într-o scrisoare transmisă conducerii Ministerului Apărării de către comandantul Diviziei a-10 mecanizată, generalul Ruprecht von Butler, scrisoare citată de publicaţia Der Spiegel.
Puma este un vehicul de luptă al infanteriei multifuncţional şi a cărui producţie a fost lansată în anul 2009. Vehiculul a fost omologat abia anul trecut. Puma este destinat să înlocuiască blindatele Marder, acestea din urmă fiind incluse şi în pachetul de ajutor militar oferit Ucrainei pentru a face față agresiunii ruse. De asemenea, acesta a fost ales pentru echiparea începând de anul viitor a contingentului german din forţa de reacţie rapidă a NATO. În urma rezultatelor nesatisfăcătoare de la teste şi a suspendării noilor achiziţii de blindate Puma, vehiculele Marder vor fi deocamdată menţinute, a anunțat, luni, 19 decembrie, Ministerul german al Apărării.