Ministerul german de Finanţe a anunţat că venitul realizat din impozite de către guvernul federal şi landuri este cu aproape 9% mai mare în luna iulie a anului curent decât în aceeaşi perioadă a anului precedent, la acest lucru contribuind creşterea recentă a salariilor, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Potrivit raportului lunar al Ministerului de Finanţe, în luna iulie totalul veniturilor realizate din impozitele colectate în Germania a fost de 43,134 miliarde de euro – înregistrându-se prin urmare o creştere de 8,6% în comparaţie cu luna iulie a anului trecut.
Pe parcursul primelor şapte luni ale anului curent, veniturile realizate din impozite au crescut cu 5% (cu 1% mai mult decât 4% – cât se estimase iniţial), atingând 311, 36 miliarde de euro.
Următoare estimare a veniturilor din impozite va avea loc în noiembrie – înaintea adoptării bugetului federal pe 2013, scrie Agerpres.