'Avem o obligaţie etică şi morală să producem, permanent, produse alimentare pe suprafeţele pe care le avem', a declarat Hans-Peter Friedrich cu ocazia salonului agricol 'Săptămâna Verde' de la Berlin, în una din primele declaraţii publice de la formarea noului Guvern german luna trecută.
Preşedintele federaţiei fermierilor germani (DBV), Joachim Rukwied a salutat declaraţiile noului ministru. 'O utilizare productivă a suprafeţelor, prin utilizarea de îngrăşăminte, este şi părerea noastră, deoarece orice altă soluţie s-ar traduce prin scăderea veniturilor', a explicat Joachim Rukwied. Federaţia pe care o conduce este apropiată de partidul conservator CSU, din care fac parte atât ministrul Hans-Peter Friedrich cât şi predecesoarea sa Ilse Aigner.
În cadrul proiectului de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC), adoptată de Parlamentul European în luna noiembrie a anului trecut şi care se va aplica începând din 2015, 30% din autoarele ecologice acordate agricultorilor europeni sunt condiţionate de măsuri ecologice destinate să facă agricultura mai prietenoasă cu mediul înconjurător. Însă această dispoziţie, susţinută de Comisarul european al Agriculturii, Dacian Cioloş, a făcut obiectul unor intense negocieri iar statele membre vor avea la dispoziţie o marjă largă de manevră în aplicarea sa.
Agricultura rămâne principalul capitol de cheltuieli al UE cu aproximativ 38% din bugetul global, în pofida unei reduceri de 12% a anvelopei pentru următorii şapte ani (2014-2020) până la 373,2 miliarde de euro.
SURSA: Agerpres