Germania vrea să facă mai mult pentru securitatea Europei: „Suntem gata să preluăm inițiativa”

Germania

SURSA FOTO: Pexels

Ministrul Apărării din Germania, Boris Pistorius, a făcut anunțul achiziției de la Statele Unite a trei lansatoare de rachete destinate Ucrainei și a exprimat hotărârea Berlinului de a juca un rol mai activ în securitatea Europei - o schimbare de direcție subliniată de presa germană.

Berlinul vrea să ”preia comanda” şi să cântărească mai mult în securitatea Europei

„Suntem gata să preluăm inițiativa”, a declarat Pistorius pe 9 mai, conform Tagesspiegel, subliniind astfel noua orientare diplomatică pe care Berlinul intenționează să o adopte cu determinare.

Potrivit presei germane, social-democratul german a lăsat o impresie puternică în timpul întâlnirii sale cu omologul său american, Lloyd Austin.

Scopul său în această vizită de două zile a fost să risipească îndoielile cu privire la hotărârea reală a Germaniei de a implementa „cotitura istorică” anunțată în urma invaziei din Ucraina, potrivit săptămânalului Der Spiegel.

Se pare că și-a atins obiectivul.

„Germania rămâne unul dintre cei mai solizi și loiali aliați ai Statelor Unite, mândri să continue cooperarea strânsă cu Berlinul pentru pace și securitate”, a subliniat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.

himars

Germania cumpără de la SUA trei sisteme HIMARS pentru Ucraina

Pe lângă aceste asigurări reciproce, Boris Pistorius a anunțat că Germania urmează să achiziționeze trei lansatoare americane multiple de rachete tip HIMARS pentru a le furniza Kievului, dat fiind că situația armatei ucrainene pe teren devine tot mai complexă.

„Vremurile s-au schimbat”, a subliniat Pistorius conform Die Zeit.

„Germania își face apărarea națională și colectivă o prioritate, reorientându-și angajamentul în alte regiuni ale lumii – o abordare nouă”, a adăugat el.

Berlinul se afirmă drept cel mai puternic susținător al Ucrainei în Europa, afirmă Die Welt.

Publicația conservatoare speră că această vizită va marca sfârșitul politicii ezitante a Germaniei, în special sub cancelarul Olaf Scholz, în ceea ce privește Ucraina, inclusiv problema furnizării de armament, de la controversa privind tancurile de tip Leopard la dilema rachetelor cu rază lungă de acțiune, cum ar fi cele de tip Taurus.

Boris Pistorius, numit în funcție în ianuarie 2023 cu misiunea de a reforma și moderniza Bundeswehr-ul, a fost lăudat de presa germană pentru postura sa „demnă de un cancelar”, sugerând că Olaf Scholz ar putea fi singurul care pierde teren în urma acestei vizite.

Între timp, cancelarul social-democrat german a rămas la Berlin pentru a purta negocieri aprige privind bugetul cu celelalte două formațiuni din coaliția de guvernare.

„Scholz ezită, în timp ce ministrul său al Apărării avansează”, comentează Die Zeit.