Potrivit unui plan pe cinci ani, prezentat joi de Ministerul german de Finanţe, datoria publică a primei economii europene ar urma să fie redusă treptat de la 74,7% din PIB în 2014, până la 61,5% din PIB în 2019, un nivel apropiat de pragul de 60% din PIB prevăzut în Pactul de stabilitate al UE. Datoria Germaniei a depăşit mult timp acest prag, atingând un nivel record de 80,3% din PIB în 2010.
În prezent, Germania datorează creditorilor săi 2.190 miliarde de euro, aproximativ 74% din PIB. Comparativ, la finele anului trecut datoria Greciei se situa la 174% din PIB, ceea ce o plasează pe primul loc în topul celor mai îndatorate state din zona euro, urmată de Italia şi Portugalia, fiecare cu datorii de aproximativ 131% din PIB, potrivit aceleiași surse, citată de Agerpres. De asemenea, simultan cu reducerea datoriei, pe parcursul următorilor cinci ani autorităţile de la Berlin intenţionează să înregistreze şi surplusuri bugetare.
După ce anul trecut a înregistrat primul surplus bugetar de după 1969, un plus de 0,6% din PIB, Ministerul german de Finanţe şi-a propus pentru 2015 un surplus de 0,25% din PIB. În 2016 este preconizat un buget echilibrat, urmat de surplusuri modeste cuprinse între 0,25 şi 0,5% din PIB pentru următorii ani până în 2019.
Ministerul german de Finanţe consideră că o politică bugetară stabilă va avea o contribuţie substanţială la atingerea obiectivelor fixate de UE. 'Economia germană este robustă, creşterea este peste medie iar gradul de ocupare ar urma să atingă un nou record în acest an cu peste 42,8 milioane persoane în câmpul muncii', se arată în comunicatul Ministerului german de Finanţe.
Germania, cea mai mare economie europeană, a făcut faţă crizei economice şi financiare mult mai bine decât statele vecine. Rata şomajului este relativ scăzută iar creşterea economică a rămas în teritoriul pozitiv pentru o mare parte din ultimii şapte ani.