'Credem că este realist să ne aşteptăm la dublarea exporturilor în următorii cinci ani, de la nivelul actual de aproximativ 2,4 miliarde de euro (2,6 miliarde de dolari)", a afirmat, luni, şi preşedintele Federaţiei Germane a Industriei (BDI), Ulrich Grillo.
"Există o cerere imensă pentru modernizarea infrastructurii în Iran, iar Germania are o expertiză de lungă durată în dezvoltarea programelor de infrastructură", a adăugat Grillo.
De asemenea, BDI consideră că există oportunităţi pentru firmele germane în privinţa modernizării industriei iraniene a petrolului, a sectorului chimic şi auto, a serviciilor de sănătate şi a dezvoltării energiei regenerabile.
Comunitatea internaţională a ridicat toate sancţiunile legate de programul nuclear al Teheranului, în conformitate cu acordul nuclear încheiat pe 14 iulie 2015, au anunţat, sâmbătă, la Viena, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini, şi ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif.
Garanţiile de export vor fi permise din nou, deşi trebuie rezolvate mai întâi alte probleme, cum ar fi plata datoriilor. În această problemă, Berlinul poartă negocieri constructive cu Teheranul, a dat asigurări purtătorul de cuvânt al ministrului Economiei.
În 2014, exporturi în valoare de aproximativ 24,8 miliarde de euro au beneficiat de garanţiile acordate de Agenţia pentru Credite de Export a Germaniei – Hermes
Camera de Comerţ şi Industrie din Germania (DIHK) se aşteaptă ca exporturile germane în Iran să se dubleze în următorii ani, la cinci miliarde de euro, şi să ajungă pe termen lung la zece miliarde de euro.
Reluarea exporturilor la nivelul de dinaintea introducerii sancţiunilor ar putea genera venituri de încă 4,5 miliarde de euro pentru companiile germane, au estimat recent analiştii de la Deutsche Bank.
AGERPRES