Răsturnare de situație în Germania! Autoritățile se pregătesc pentru o relaxare a măsurilor adoptate în contextul pandemiei de Covid-19.

Nu se știe însă cât va dura această nouă abordare, în condițiile în care valul patru al pandemiei se face resimțit din ce în ce mai puternic.

Răsturnare de situație în Germania! 59,4% din populaţie este vaccinată

Cu 59,4% din populaţia sa vaccinată anti-COVID-19 cu schema completă, Germania are în vedere o schimbare a abordării sale în combaterea pandemiei, relatează miercuri agenţia DPA.

Landul Renania de Nord-Westfalia a încetat de vineri anchetele epidemiologice masive pentru detectarea contacţilor persoanelor confirmate cu COVID-19, o intenţie similară având şi landul Baden-Wuerttemberg.

Aceasta înseamnă că, de exemplu, persoanele care intră în restaurante, cinematografe sau muzee nu vor mai trebui să-şi lase acolo datele personale prin intermediul unor aplicaţii de mobil sau prin formulare scrise.

Se renunță și la rata de incidență calculată pe şapte zile

Aceste date sunt cerute pentru ca autorităţile să poată identifica cu uşurinţă contacţii în cazul detectării unui caz de COVID-19 în respectivele spaţii.

Dar în condiţiile creşterii numărului celor vaccinaţi şi protejaţi în faţa formelor severe de boală această abordare poate fi schimbată, afirmă un reprezentant al Ministerului german al Sănătăţii.

De pildă, în evaluarea măsurilor antiepidemice ar putea să nu mai fie avut în vedere în viitor ca principal indicator rata infectărilor la şapte zile, ci rata spitalizărilor la 100.000 de locuitori drept parametru cel mai relevant.

Rata incidenţei calculată pe şapte zile a fost utilizată ca indicator pentru a determina dacă trebuie impuse restricţii sau dacă acestea pot fi ridicate.

Astfel, au fost convenite praguri de infectare de 35, 50 şi 100 de infecţii la 100.000 de persoane, care odată atinse duceau la operarea de modificări asupra restricţiilor impuse în societate.

Deocamdată însă valul patru al pandemiei începe să se manifeste puternic şi în Germania, ţară care pentru prima dată după luna mai a depăşit pragul de 10.000 de noi cazuri zilnice de COVID-19.

Sursă foto: Dreamstime.