Veşti extrem de îngrijorătoare şi de grave venite chiar din inima Occidentului. Germania trece prin clipe cumplite. Anunţul a fost făcut chiar de către cancelarul german, Angela Merkel.
Undă de şoc transmisă din Germania
Germania trece prin clipe cumplite. Chiar Angela Merkel a dezvăluit că cea mai mare naţiune a Europei se află în al treilea val al pandemiei. Cancelarul Angela Merkel a făcut totul public în faţa parlamentarilor din cadrul partidul ei conservator, relatează Reuters, care citează două surse care au participat la întâlnire.
”Acum suntem în al treilea val”, a afirmat ea potrivit surselor citate , avertizând că orice relaxare a restricţiilor introduse la sfârşitul anului trecut şi prelungite până la 7 martie trebuie să se facă cu atenţie şi treptat.
Noi restricţii în Germania?
Închiderea tuturor afacerilor neesenţiale şi controalele la frontieră cu Austria şi Republica Cehă, unde au fost depistate focare legate de o tulpină mai infecţioasă a virusului, au ajutat Germania să reducă numărul de infectări zilnice cu COVID-19.
Dar o vaccinare lentă şi riscul de focare majore de variante cu răspândire rapidă deja identificate în Germania ar putea afecta orice reducere a restricţiilor.
”Nu ne putem permite urcuşuri şi coborâşuri”, le-a spus Merkel participanţilor, sugerând că doreşte ca orice revenire la viaţa normală să fie făcută cu atenţie pentru a evita reintroducerea unor restricţii dacă se va înregistra o creştere a cazurilor de infecţii.
Ea a adăugat că dacă testele rapide vor deveni mai disponibile şi va creşte capacitatea de testare revenirea la normalitate ar putea fi mai durabilă, au menţionat sursele citate.