Germanii nu au încredere în serviciile interne de informaţii. Consideră că nu sunt pregătite corespunzător

Mai precis, 55% dintre participanţi au fost de părere că serviciile de contrainformaţii germane nu sunt la înălţimea provocărilor actuale, în timp ce 25% nu au avut nicio părere.

Doar 20% au fost convinşi că serviciile de contrainformaţii germane sunt pregătite corespunzător pentru a face faţă spionilor străini, conform sondajului realizat de YouGov pentru dpa.com

Un motiv al acestei evaluări poate fi arestarea la sfârşitul anului trecut a unui cetăţean german din cadrul Serviciului Federal de Informaţii (BND), suspectat de a fi agent dublu.

Se presupune că persoana arestată, acuzată de trădare şi care era angajat al BND de multă vreme, a transmis informaţii secrete unui serviciu de informaţii al Rusiei.

Cea mai recentă cârtiţă din BND a fost descoperită în 2014, iar în 2016, acest angajat al BND a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru ani de spionaj, în principal pentru serviciul de informaţii american CIA.

Cei care au votat pentru creştin-democraţi, verzi sau social-democraţi la ultimele alegeri au mai multă încredere în serviciile de contrainformaţii ale Germaniei decât cei care au votat pentru formaţiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) sau pentru cea de la cealaltă extremă, Partidul de Stânga.

Partidul de Stânga este în favoarea desfiinţării Oficiului Federal pentru Protecţia Constituţiei ca serviciu secret. AfD încearcă să combată clasificarea sa de către serviciile secrete interne ca grupare de dreapta extremistă.

Șeful agenției de informații a lansat un avertisment grav

Amintim că șeful agenției de informații interne a Germaniei a avertizat luni cu privire la creșterea activității serviciilor secrete rusești.

„Interesul Rusiei pentru serviciile de informații aici, în Germania, nu numai că este neîntrerupt, dar este și în creștere, pe măsură ce efectele războiului continuă”, a declarat Thomas Haldenwang, șeful Oficiului Federal pentru Protecția Constituției, într-un interviu acordat sursei menționate.

„Cazul actual arată, de asemenea, cât de real este pericolul spionajului rusesc”, a adăugat Haldenwang, făcând aluzie la un presupus agent dublu de la serviciul secret extern BND, care a fost arestat cu puțin timp înainte de Crăciun.

Bărbatul arestat este acuzat că a furnizat informații secrete unui serviciu de informații rusesc. Totodată, Haldenwang a declarat că se așteaptă ca Moscova să încerce să compenseze expulzarea a 40 de oficiali ruși considerați persona non grata de către Germania.

Ca reacție la declanșarea războiului rusesc împotriva Ucrainei la 24 februarie, numeroase state europene au expulzat agenți ruși, Germania expulzând 40 de membri ai Ambasadei Rusiei la Berlin.

„Facem eforturi mari pentru a împiedica alte persoane care ar putea avea legături cu serviciile rusești să vină aici, în Germania”, a declarat Haldenwang, adăugând că guvernul german a înăsprit regulile privind vizele.

De asemenea, acesta a spus că se așteaptă la o creștere masivă a atacurilor cibernetice rusești și a așa-numitelor operațiuni de influență, inclusiv a campaniilor de dezinformare și a altor metode menite să influențeze opinia publică, rezultatul alegerilor sau deciziile politice din țară.