România a luat o decizie importantă după tragedia care a zguduit Europa. Premierul Florin Cîțu a anunțat că țara noastră va veni în ajutorul Croației. Țara a fost cumplict afectată de cutremurul de 6,4 pe scara Richer, în urma căruia au murit șapte oameni și alte zeci de persoane au fost rănite.
Într-o declarație făcută la Palatul Victoria, după ședința de Guvern, Florin Cîțu a precizat că valoarea ajutoarelor umanitare este de peste 640.000 de lei.
„Aseară, autorităţile de la Zagreb au activat Mecanismul European de Protecţie Civilă, ca urmare a cutremurului cu magnitudinea de 6,4 grade pe scara Richter. Guvernul îşi exprimă solidaritatea cu cetăţenii din Croaţia şi trimite, prin DSU, ajutoare umanitare în valoare de 640.600 lei”, a anunţat premierul. Ajutoarele trimise de România constau în containere de locuit, corturi, paturi, saltele, saci de dormit.
Echipele de căutare-salvare ale DSU au fost pregătite să intervină în Croația, însă, potrivit premierului Florin Cîțu, nu a mai fost necesară intervenția.
Mesajul lui Klaus Iohannis
De altfel, și președintele Klaus Iohannis a transmis că România este pregătită să acorde ajutorul necesar Croației.
„România este solidară Croației, ca urmare a cutremurelor care au lovit puternic țara. Gândurile noastre sunt la poporul croat și le dorim o recuperare rapidă celor afectați. I-am transmis lui Andrey Plenkovic că suntem pregătiți să oferim sprijinul necesar”, a precizat președintele Iohannis.
Trebuie amintit că un cutremur puternic a avut loc marți, în Croaţia, la 46 de kilometri de capitala Zagreb. Seismul a înregistrat o magnitudine de 6,4 și vine pe fondul panicii produse de un alt seism, produs cu o zi în urmă cu magnitudine de 5,2. Alte două seisme de mai mică intensitate s-au produs și miercuri, de 4,9 și 4,6 pe scara Richter.