În România a avut loc o premieră. Un oficial plătit din bani publici, mai precis un primar, a renunțat de bunăvoie la pensia specială la care este îndreptățit, în urma adoptării prin Ordonanță de Urgență a noului Cod Administrativ, de către guvernul Dăncilă.
Mai precis, primarul oraşului Ulmeni, Lucian Morar, a renunţat la pensia specială ce ar fi trebuit să îi revină, semnând o declaraţie notarială în acest sens.
”Pe data de 8 iulie 2019 am semnat în faţa unui notar public hârtia prin care am autentificat că eu renunţ la pensia specială pe care o consider un furt. Astfel, prin încheierea de autentificare nr. 2439, eu, Lucian Morar, luând în considerare intrarea în vigoare, la data de 01.01.2020, a prevederilor art. 210 din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, în calitatea mea de primar al oraşului Ulmeni, judeţ Maramureş, declar pe propria răspundere şi în deplină cunoştinţă de cauză că renunţ de bunăvoie, definitiv şi irevocabil la dreptul conferit de lege privind indemnizaţia lunară pentru limită de vârstă (pensia specială) de care aş putea beneficia în urma mandatelor de primar şi de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş. Am dorit să dau această declaraţie pentru a fi luată în considerare la calcularea drepturilor mele băneşti sau oriunde va fi nevoie”, a declarat edilul din Ulmeni, citat de un comunicat de presă transmis miercuri de către PMP Maramureş.
Primarul speră să fie urmat şi de alţi aleşi, pe care îi îndeamnă să facă front comun şi să lupte împotriva ”acestui abuz”:
”Am speranţa că şi alţi aleşi locali şi judeţeni îmi vor urma exemplul. Totodată, acest semnal de alarmă se îndreaptă şi împotriva altor pensii speciale sau drepturi băneşti de care pe nedrept beneficiază mai multe categorii de aleşi, unele dintre aceste drepturi fiind deja în plată. Astfel, în ultimele zile am îndemnat, prin mesaje publice, mai multe persoane publice (ca exemplu îi dau pe domnul Gabriel Valer Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş şi pe domnul Cătălin Cherecheş, primarul Municipiului Baia Mare) să îmi urmeze exemplul şi să facă front comun în faţa acestui abuz îndreptat împotriva românilor de rând, considerând că pensia trebuie acordată şi încasată doar pe baza contributivităţii fiecărui cetăţean”, a precizat alesul din partea PMP.
În opinia sa, noul Cod Administrativ ar trebui să facă ordine pe linia administraţiilor, dar face mai multe nedreptăţi.
”Spun de mai bine de un an că noul Cod Administrativ ar trebui să pună ordine şi să îndrepte unele chestiuni de legalitate şi chiar moralitate pe linia administraţiilor publice centrale şi locale. Cu tristeţe am constatat că prin adoptarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului Dăncilă privind acest cod se fac mai multe nedreptăţi faţă de cetăţeanul român. Printre prevederile cuprinse în noul Cod Administrativ, mai mult sau mai puţin benefice autorităţilor publice locale sau centrale, una, sigur este cu siguranţă împotriva tuturor românilor! Pensia specială! Singurii beneficiari sunt aleşii locali (Primarii, Viceprimarii, Preşedinţii şi Vicepreşedinţii de Consilii Judeţene). Acestea sunt un furt din buzunarele romanilor”, a mai arătat Lucian Morar.