AMEPIP renunță la sumele primite de la Guvern. Instituția va funcționa din veniturile proprii
Conform unui proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, publicat în consultare publică pe site-ul AMEPIP, cadrul legat va fi modificat astfel încât instituția să funcționeze complet din venituri proprii, fără să mai primească bani de la bugetul de stat, așa cum s-a întâmplat, în mod excepțional, în acest an care a fost primul de an de funcționare a agenției.
În prezent, AMEPIP are calitatea de ordonator principal de credite și se subordonează ierarhic Secretariatului General al Guvernului, iar finanțarea cheltuielilor curente și de capital este asigurată din sursa de finanțare G – Venituri proprii și subvenții.
Schimbarea preconizată în urma modificării propuse este trecerea de la sursa de finanțare G – „Venituri proprii și subvenții” la sursa de finanțare F – „Integral venituri proprii”.
AMEPIP va funcționa din veniturile proprii
Începând cu luna iulie 2024, finanțarea AMEPIP a fost realizată doar din veniturile proprii încasate, fără a mai utiliza subvenția primită, se arată în nota de fundamentare a proiectului de modificare a Ordonanței 109/2011.
Mai mult, conform notei de fundamentare, “modificarea cadrului legislativ va permite asigurarea cheltuielilor curente și de capital din veniturile proprii, cu impact financiar pozitiv asupra bugetului de stat, degrevând astfel bugetul statului de cheltuieli ce vizează AMEPIP.”
Veniturile proprii sunt necesare pentru a asigura AMEPIP o funcționare independentă de constrângerile bugetare pe de o parte și, pe de altă parte, de a degreva bugetul statului de cheltuieli ce vizează AMEPIP, se mai arată în nota de fundamentare de pe site-ul instituției.
Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice este organul de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică și care se află în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului. Instituția are rolul de a coordona și monitoriza implementarea acțiunilor și politicilor de guvernanță corporativă la nivelul autorităților publice tutelare, respectiv de a aplica sancțiuni pentru abaterile identificate.
În prezent, AMEPIP este condusă de fostul comisar european Corina Crețu, care a fost numită președinte interimar la sfârșitul lunii octombrie a acestui an.