După cum se știe prea bine, ducii de Sussex au fost prezenți în Anglia încă din momentul decesului fostei suverane și au luat parte la procesiunea de înmormântare. Mulți au vrut să știe ce vor face apoi atât prințul Harry cât și Meghan Markle. 

Au stat departe de copii în tot acest timp

După aproape două săptămâni petrecute în Marea Britanie, Meghan Markle și Prințul Harry se vor întoarce acasă, la Montecito, California, a scris Us Weekly. Motivul nu ar avea nicio legătură cu tensiunile din Familia Regală.

Pur și simplu, cei doi duc dorul copiilor, Archie, în vârstă de trei ani, și Lilibet, în vârstă de un an, care au rămas în America în tot acest timp, scrie Elle.com.

Abia așteaptă să-i revadă pe Archie și Lilibet

„Meghan și Harry se pregătesc să se întoarcă la Montecito, imediat după înmormântare, unde se vor reuni cu Archie și Lilibet, după ce au fost despărțiți mai bine de două săptămâni”, declarau înainte de funeralii surse citate de presa americanî.

„A fost cea mai lungă perioadă de timp în care au stat departe de copiii lor”, au adăugat sursele. Acestea au mai spus că Harry și Meghan au vorbit zilnic cu ei pe FaceTiming, dar abia așteaptă să-i vadă și să-i țină din nou în brațe.

Harry și William au fost de acord să lase deoparte resentimentele

Altă sursă a vorbit pentru Us Weekly despre relația tensionată dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William. „Înmormântarea Reginei a oferit Familiei Regale șansa de a-și vindeca rănile”, a declarat o sursă. Deși există „încă o anumită tensiune” între frați, „amândoi au fost de acord să lase deoparte resentimentele” într-un moment atât de dureros precum moartea bunicii lor.

William ar fi făcut un gest de împăcare, în timpul slujbei de la Capela Sf. George din Windsor. William a invitat cuplul să stea cu el, cu Kate, și cu cei doi copii mai mari ai cuplului, Prințul George și Prințesa Charlotte.

Instruiți să-și ceară scuze pentru afirmațiile de anul trecut

Potrivit unor surse britanice, Prințul Harry și Meghan Markle au fost instruiți să își repare relația cu Prințul William și cu soția sa, Kate Middleton, înainte de înmormântarea Reginei.

Aceștia ar fi trebuie să-și ceară scuze pentru declarațiile făcute în cadrul interviului acordat lui Oprah Winfrey și să „recunoască motivele din spatele acestor afirmații”.

„Au simțit că trebuie să fie fermi pentru a trimite un mesaj că nu poți spune aceste lucruri ofensatoare, fără să existe consecințe”, a declarat o sursă internă pentru ziarul britanic The Telegraph.

Prințul William și Prințul Harry nu și-au mai vorbit de doi ani de zile, adică de când Ducii de Sussex au plecat în Statele Unite. Cu toate acestea, miercurea trecută, cei doi frați și soțiile lor au fost văzuți pentru prima dată împreună în spațiul public. Toți patru au depus flori la Westminster Hall.

„Am căzut de acord asupra unui lucru: A fost o demonstrație importantă de solidaritate pentru Regină”, a spus o altă sursă.