Joe Biden a fost aspru criticat

Joe Biden și Georgia Meloni s-au întâlnit într-o atmosferă deosebit de prietenoasă la Casa Albă, conform informațiilor de pe voxnews.al, cu trei zile în urmă.

Conform agenției Ansa, președintele american l-a întâmpinat pe omologul italian în Biroul Oval cu melodia „Georgia on my mind” interpretată de Ray Charles. În timp ce Meloni se pregătea să plece de la Casa Albă, Biden a complimentat-o legându-se de aspectul părului ei. Videoclipul acestui moment s-a răspândit rapid pe platforma X.

La întâlnire, Biden și Meloni și-au reiterat sprijinul pentru Ucraina și și-au exprimat angajamentul de a evita o escaladare în Orientul Mijlociu, precum și de a proteja dreptul de navigație în Marea Roșie, amenințat de atacurile Houthi.

Cu toate acestea, criticii în mediul online nu au întârziat să apară, semnalând istoria îndelungată a președintelui american de a avea interacțiuni inadecvate cu femeile, în special tinere și chiar copii. Imaginile care au surprins astfel de incidente au fost frecvent comentate, Biden fiind acuzat că invadează spațiul personal al altor lideri mondiali. Comentariile la videoclip au fost, în mare parte, batjocoritoare.

„Dacă îi era bunic, intenția era pură” a comentat un internaut.

Unii au interpretat comportamentul lui Biden față de prim-ministrul italian ca fiind provocator.

„Această hărțuire pe care o reclami este produsul imaginației tale bolnave. Un bătrân ca el, poate de vârsta bunicului ei, ce interes are să o hărțuiască atunci când până și bateriile îi sunt uzate” a fost comentariul postat de altul.

Unii au considerat un astfel de comportament „nu este doar neprofesionist, ci arată și lipsă de respect față de o femeie matură care deține funcția de prim-ministru al unei țări”.

Gafă după gafă…

Joe Biden a încurcat Ucraina cu Gaza în timpul unui anunț oficial la Casa Albă, la începutul acestei luni. Președintele SUA și-a început mesajul prin a spune că autoritățile americane se vor „alătura prietenilor din Iordania și altora”. Ulterior, a spus că SUA vor începe să lanseze „provizii și alimente în Ucraina”, începând de vineri.

Mesajul președintelui a venit după un atac unde cel puțin 110 palestinieni și-au pierdut viața. S-a întâmplat după o busculadă creată în preajma camioanelor care transportau ajutoare. Alte 760 de persoane au fost rănite.

Totuși, Biden a continuat prin a spune că SUA vor continua să deschidă „noi căi de acces în Ucraina”. Potrivit acestuia, este luată în calcul și posibilitatea de a crea un coridor marin.

„În zilele următoare, ne vom alătura prietenilor din Iordania și altora. Începând de vineri, vom începe să lansăm provizii și alimente în Ucraina. Vom continua să deschidem noi căi de acces în Ucraina, luăm în calcul inclusiv posibilitatea de a crea un coridor marin, care să ne permită livrarea unor cantități mai mari de ajutoare umanitare”, a spus Biden.