Gestul făcut de Vladimir Putin. Ce a putut să spună de Ziua Internațională a Femeii

Vladimir Putin

SURSA FOTO: Kremlin.ru

Într-un discurs ținut de Ziua Internațională a Femeii, președintele Vladimir Putin a transmis un cinic „La mulți ani” rusoaicelor care se află pe frontul din Ucraina.

Mesajul transmis de Ziua Internațională a Femeii

Președintele rus, Vladimir Putin, a transmis vineri, cu ocazia zilei de 8 martie, un mesaj de apreciere rusoaicelor. Liderul de la Kremlin a transmis mesajul pentru femeile care se află pe front în Ucraina. El le-a numint un exemplu de „forță irezistibilă” și „reziliență”. Putin a spus că le consideră dovadă a faptului că „binele și adevărul sunt de partea noastră”. Președintele rus le-a urat tuturor acestora „La mulți ani”. Anul trecut, Rusia a trimis peste 1.000 de femei pe front pentru a lupta în Ucraina.

Femei din armata rusă. SURSA FOTO: Dreamstime

În cadrul discursului său, președintele rus a evidențiat în mod special „femeile care se află în zona operațiunii militare speciale” din Ucraina și care „își îndeplinesc misiunile de luptă”.

„Aș dori să fac un apel special către femeile care se află în zona operațiunii militare speciale, îndeplinind misiuni de luptă, și către cele care acum sunt despărțite de familiile lor, așteptându-i pe eroii noștri, inspirându-i cu dragoste, bucurie și sprijin, preocupându-se de toți luptătorii noștri, ajutându-i pe front, în spitale și în numeroase structuri de voluntariat. Voi dovediți din nou și din nou ce forță irezistibilă posedă inima feminină, dați un exemplu de reziliență, de încredere că binele și adevărul sunt de partea noastră”, a afirmat Putin, potrivit unui comunicat transmis de Kremlin.

Putin a grațiat femei de 8 martie

Mesajul, care se adresează și femeilor rămase acasă, se încheie cu urarea „Sărbători fericite! La mulți ani de Ziua Internațională a Femeii!”

Vladimir Putin a semnat, de asemenea, cu ocazia zilei de 8 martie, un decret privind grațierea a 52 de femei condamnate. Acestea își executau pedepsele în închisoare. Unele dintre aceastea au părinți militari. Potrivit ministrului apărării, Serghei Șoigu, peste 300.000 de femei sunt active în forțele armate ale Rusiei. Anul trecut, Serghei Șoigu a precizat că 1.100 dintre ele sunt implicate în lupte în Ucraina. În plus, alte femei ocupă poziții de susținere. Într-un alt mesaj video transmis vineri, Șoigu le-a mulțumit tuturor mamelor soldaților care luptă în Ucraina.

„Aţi crescut patrioţi adevăraţi şi curajoşi apărători ai patriei”, a declarat el.

În ultimele săptămâni, un mic grup de soții ale soldaților mobilizați au organizat manifestații în fața Kremlinului, solicitând retragerea soților lor de pe front și rechemarea lor din Ucraina, conform informațiilor furnizate de AFP.