Mama Geta este extrem de supărată după ce fiica sa, Getuța, s-a măritat pe data de 2 octombrie. Aceasta i-a spus fiului său, Iancu, tot ce o macină, ba chiar a amenințat că pleacă de acasă.

Mezina familiei Sterp, Getuța, s-a căsătorit cu alesul inimii ei, Sebastian Crăciunescu pe data de 2 octombrie și au avut o nuntă ca în basme, cu toate tradițiile specifice zonei din care provin. Cei doi îndrăgostiți sunt într-o relație de patru ani.

Care a fost motivul supărărilor

Mama Geta este tristă pentru că acum i-a plecat și ultimul copil de acasă. Recent s-a măritat și fiica sa Getuța și va locui alături de soțul său Sebastian Crăciunescu. Mama acesteia se simte foarte singură după ce a plecat. Mama Geta a mărturisit că Getuța era cea cu care își petrecea diminețile și chiar a spus că poate va pleca și ea de acasă.

Fiul său, Iancu Sterp, i-a spus că dacă are nevoie de ceva o va ajuta negreșit. Mama Geta s-a enervat și i-a adus aminte că și el s-a mutat la Timișoara alături de iubita sa. Acesta i-a răspuns că încearcă să își împartă timpul cum poate mai bine.

„Mama Geta: Sunt foarte fericită, dar în același timp și puțin tristă că nu-i Getuța toată dimineața aici.

Iancu: Mama nu-și mai revine, ca și cu furtul. Te ajut eu.

Mama Geta: Dar nici tu nu ești aici de multe ori dimineața. Unde dormi noaptea?

Iancu: M-am mutat și eu la Timișoara, n-ai văzut? Vin jumate aici, jumate acolo”, au spus într-un vlog.

A amenințat că se mută în Costa Rica

Mai în glumă, mai în serios, Mama Geta a spus că poate se mută și ea de acasă, iar când copiii ei vor veni în vizită, nu vor mai găsi pe nimeni acasă. A spus că ar vrea să se mute în Costa Rica.

„Mama Geta: Mă, vedeți cum faceți. Vedeți că și eu mă mut. Când veniți acasă, nu mai dați de mine.

Păi și casa cui rămâne?, a întrebat Iancu.

Mama Geta: Mă mut în Costa Rica”, a fost dialogul dintre mamă și fiul său.