Rezultatele cumulate ale celor doi retaileri – Auchan și real-, -, obținute în prima jumătate a lui 2013, acoperă 7% din valoarea totală a bunurilor de larg consum consumate în interiorul casei și puțin mai mult de un sfert din totalul cheltuielilor în hipermarket, având o bază de cumpărători de aproximativ 40% din gospodăriile din România, potrivit GfK România. În România există circa 8 milioane de gospodării, fiecare cu 2,56 locuitori.
“Până în septembrie 2014, ne așteptăm la o schimbare a topului ca urmare a preluării magazinelor real-, de la Grupul Metro și remodelarea acestora sub marca Auchan. Estimăm că la finalizarea acestui proces Auchan va fi al doilea cel mai important lanț de hipermarketuri din România”, spune Raluca Răschip, consumer goods&retail director în cadrul companiei de cercetare de piaţă GfK România.

Auchan a primit, în august 2013, OK-ul Concurenței  pentru preluarea a 20 de hipermarketuri real-,din România. Astfel, cu o rețea de 31 de hipermarketuri, retailerul francez urcă de pe locul patru pe locul doi în topul lanţurilor de hipermarketuri din România, după Kaufland.
Pe lângă cele 11 magazine proprii, Auchan a rebranduit până acum 7 magazine real-,, urmând să finalizeze procesul în 2014. Rebranduirea scoate din casieria Auchan peste 40 mil. euro.
Reţelei actuale de 31de hipermarketuri Auchan i se vor mai adăuga, în 2015, încă două magazine – unul în Drumul Taberei (10.000 mp) şi unul la Braşov (Coresi -13.000mp). Planul stabilit pentru 2015: 33 magazine, în urma unor investiţii de peste 300 milioane de euro.
În 2012, cifra de afaceri a Auchan România a fost de 442,9 milioane euro, în creștere cu 25% comparativ cu anul anterior. Anul acesta, retailerul va depăşi pragul de un miliard de euro cifră de afaceri. Prezent în România încă din 2006, când a deschis primul hipermarket în cartierul Titan, în estul Bucureştiului, Auchan are în prezent peste 10.000 de angajaţi, devenind astfel unul dintre primii cinci cei mai mari angajatori privaţi din România.
Retailul modern este din ce în ce mai prezent în viața românilor, acoperind în prima jumătate a anului 53% din valoarea totală a produselor de larg consum. Hipermarketul este canalul cu cea mai mare creștere, cu 3 puncte procentuale față de anul anterior, atingând o cotă de 28%.

Principalul motiv al evoluției pozitive în hipermaketuri este faptul că mai mulți români au ales să își facă cumpărăturile din acest format de magazin, fără să renunțe însă la altele.

“Observăm un fenomen accentuat de duplicare a cumpărătorilor – 9 din 10 români își fac cumpărăturile atât din comerțul modern cât și din cel tradițional”, adaugă Raluca Răschip. Activitățile retailerilor s-au intensificat în ultima perioadă, atât din punct de vedere al numărului de magazine deschise, cu 31% mai multe față de 2012, cât și în privința activităților de loializare – leafleturi, publicitate, concursuri în magazine sau alte activități promoționale.

Studiul are la bază informaţii obţinute prin monitorizarea consumului casnic în prima jumătate a anului 2013. Cercetare de tip Panel de Consumatori a GfK România este realizată pe un eşantion de 3.000 gospodării, reprezentativ la nivel naţional, prin scanarea codurilor de bare ale produselor de larg consum.