Tinerilor le lipsește angajamentul față de organizațiile în care lucrează și sunt cei mai afectați de presiunile pe care le percep la locul de muncă, arat[ un studiu realizat de GfK la nivel mondial. Acest lucru creează probleme pentru companii în ceea ce privește managementul și retenția angajaților pe termen lung.
Astfel, studiul, realizat de GfK Custom Research cu mai mult de 30.000 de angajați din 29 de țări, descoperă o piață a muncii polarizată între tineri deziluzionați (18-29 de ani) și colegii lor mai in vârstă.
Cu toate că, la nivel global, angajații mai tineri sunt de obicei relativ feriți de responsabilitățile cele mai mari la locul de muncă, o parte mai mare dintre ei declară că echilibrul între muncă și viața personală, presiunea de a lucra multe ore pe zi și sănătatea reprezintă “frecvent” sau “aproape întotdeauna” o problemă sau o preocupare pentru ei.
Analizând cele două grupe de vârstă aflate la extreme, doar 21% dintre cei cu vârsta între 18 și 29 de ani au un nivel foarte ridicat de angajament față de organizație, față de 31% în rândul celor care au peste 60 de ani. Această distanță de 10 puncte procentuale între tinerii – care, la nivel global, sunt de obicei executanți – și cei care de multe ori se află în poziții superioare (seniori/ management) poate crea probleme reale pentru companiile din lume, pentru că există riscul diviziunilor la locul de muncă și al resentimentului între generații și poate îngreuna eforturile de a recruta, reține și motiva un flux adecvat de tineri talentați.
Analiza la nivel național arată că unele țări se confruntă cu probleme mult mai mari din punct de vedere a angajamentului tinerilor aflați în câmpul muncii. In Macedonia (36%), Franța (32%) și Turcia (32%), aproape o treime dintre tinerii cu vârsta între 18 și 29 de ani au un nivel ridicat de angajament față de organizația la care lucrează, ceea ce înseamnă stabilitate și productivitate pentru companii. Pe de altă parte, în cealaltă extremă a clasamentului, Ungaria și Cehia (6% fiecare) și Serbia și Portugalia (7% fiecare) se confruntă cu o situație cu totul diferită. Retenția tinerilor talentați poate deveni problematică în aceste țări, pe măsură ce economiile lor vor începe din nou să crească.
România se poziţionează în a doua parte a clasamentului global, tinerii dovedind un nivel mai scăzut de angajament, comparativ cu cei mai în vârstă (12%).