Problemele se țin lanț pentru Gheboasă

Noi probleme pentru Gheboasă după prestația sa controversată de la Untold. În acest caz cântărețul a fost acuzat de versurile nepotrivite din melodiile sale, pentru care a fost amendat de Jandarmeria din Cluj-Napoca. În urma prestației de la Untold, Gheboasă a fost amendat cu 1.000 de lei pentru proferarea de injurii, expresii vulgare și rasiste.

„A fost aplicată în acest caz o sancțiune contravențională (…) constând în amendă în valoare de 1.000 lei, pentru <proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora>”, arată Jandarmeria.

De asemenea, cazul său a ajuns în atenția Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Nu este prima dată când CNCD a fost sesizat în legătură cu textele unor melodii sau cu privire la anumite videoclipuri, cum a fost și cazul lui Dani Mocanu, dosar declinat către organele de cercetare penală și care s-a finalizat cu o condamnare.

Acum însă, artistul a intrat și în vizorul Administrației Județene a Finanțelor Publice din Dâmbovița. Mai exact, acesta riscă să fie executat silit pentru mai multe plăți neefectuate.

Astfel, un anunț publicat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița – Serviciul Registru Contribuabili, Declarații Fiscale Persoane Juridice pe 15 iunie, conține și numele lui Gheboasă, al cărui domiciliu fiscal este în Târgoviște.

Artistul riscă să fie executat silit

În dreptul numelui său, Gheboasă are scris „Notificare-retur martie 2023 nr.22871/05.05.2023”. În trecut, artistul a mai avut astfel de probleme, fiind vorba despre o notificare-retur din februarie 2023.

„Vă aducem la cunoştinţă că, potrivit prevederilor art. 121^1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, a fost emisă prezenta notificare, în scopul reanalizării situaţiei fiscale şi, după caz, pentru a proceda la depunerea sau corectarea declaraţiilor fiscale, anterior eventualei selectări pentru efectuarea unei acţiuni de inspecţie fiscală.

Din analizele efectuate de organele fiscale asupra datelor şi informaţiilor deţinute, comunicate de dumneavoastră sau primite/obţinute din alte surse, au rezultat următoarele riscuri fiscale în legătură cu activitatea dumneavoastră. Referitor la riscurile fiscale menţionate, vă rugăm să procedaţi la analizarea acestora şi la eventuala depunere sau corectare a declaraţiilor fiscale, în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei notificări”, se arată pe site-ul ANAF.