Victorie pentru Gheorghe Cavcaliuc, după ce el și alți doi membri de partid au fost reținuți pe aeroportul din Moscova, în contextul în care ei urmau să se întâlnească, la Sankt Petersburg, cu diaspora.
Liderul Partidului Acasă Construim Europa (PACE ) Gheorghe Cavcaliuc a petrecut 16 ore în diferite izolatoare, fiind eliberat în urmă cu puțin timp. Acesta și-a anunțat urmăritorii că este deja în avion și merge spre casă.
Totodată, el a subliniat faptul că nu a primit nici un suport de la Ambasada Republicii Moldova la Moscova și nici de la Ministerul de Externe, mulțumindu-le persoanelor care și-au făcut griji pentru starea sa.
„Cu ajutorul Domnului, zburăm spre casă. Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și și-au făcut griji pentru mine, fie PACE,” a mai declarat Cavcaliuc într-un LIVE, din avion, pe pagina de Facebook a partidului pe care îl conduce.
La rândul ei, echipa lui Cavcaliuc a anunțat că președintele PACE va fi așteptat de către ei la Aeroportul Internațional Chișinău la ora 01:45, 05 iulie.
De menționat este faptul că, în cursul dimineții de duminică, liderul Partidului PACE, Gheorghe Cavcaliuc, a fost reținut pe aeroportul Șeremetievo din Moscova, unde a ajuns cu alți doi candidați pentru funcția de deputat. Este vorba despre Valentina Geamănă și Alexandru Cîrpa, care urmau să se prezinte la o întâlnire electorală cu moldovenii din Rusia.
Gheorghe Cavcaliuc, izolat la aeroportul din Rusia
Într-o postare pe Facebook, liderul PACE susținea că la aeroport i s-a cerut un control suplimentar, precizând că nu i s-a părut în regulă comportamentul celor de la poliția de frontieră.
„Am ajuns la punctul de control mi-au luat documentele și au spus că trebuie să facem un control suplimentar. Probabil ceva se întâmplă, ceva nu-i clar, așteptăm să vedem ce o să facă, dar ceva nu este în regulă în comportamentul celor de la poliția de frontieră. Cel puțin noi suntem cu acte în regulă am pregătit toate documentele”, a declarat Cavcaliuc pe pagina sa de Facebook.
„Fără vreo explicație, Gheorghe Cavcaliuc a fost condus într-o cameră separată din aeroport de către oamenii legii”, se mai arată într-o postare.