Situație tensionată pentru liderul Partidului Acasă Construim Europa (PACE), Gheorghe Cavcaliuc, din Republica Moldova. El urmează să fie reținut. Procuratura își motivează acțiunea prin faptul că că cererea lui Cavcaliuc de retragere a dosarului ”verde de briliant” din gestiunea Procuraturii raionului Sângerei, a fost respinsă, transmite știri.md

„Decizia a fost luată după examinarea argumentelor reclamantului, care invoca caracterul vădit tendențios, neobiectiv și părtinitor al activității de urmărire penală desfășurate de procurorii din cadrul Procuraturii raionului Sângerei, și respectiv, solicita recuzarea acestora cu transmiterea dosarului către un alt organ de urmărire penală ori procuratură specializată pentru efectuarea în continuare a cercetărilor. Prin urmare, Procuratura Generală a constatat lipsa unor circumstanțe prevăzute de Codul de procedură penală, care ar pune la îndoială rezonabilă imparțialitatea procurorilor din Sângerei, motiv pentru care cererea reclamantului a fost respinsă”, explică PG.

Procurorii spun că reținerea lui Cavcaliuc a fost dispusă după ce acesta nu s-a prezentat la Procuratura raionului Sângerei pentru a fi pus sub învinuire.

Explicațiile procurorilor din Republica Moldova

„Fiind citat, repetat, pentru astăzi la Procuratura raionului Sângerei pentru a fi pus sub învinuire, cetățeanul Cavcaliuc nu s-a prezentat, iar avocații acestuia au informat că se află în concediu. Acest pretext nu poate periclita acțiunile procesuale planificate, or, potrivit legislației, în astfel de situații statul asigură avocat din oficiu, lucru despre care, la fel, au fost informați. În consecință, având în vedere faptul că învinuitul a refuzat de a se prezenta benevol după o citare legală, prin ordonanța Procurorului raionului Sângerei, a fost dispusă reținerea acestuia pentru prezentarea învinuirii”, mai scrie instituția.

Gheorghe Cavcaliuc riscă amendă sau închisoare maximă de până la 5 ani.

Reacția liderului PACE a venit prompt. El este de părere că „abuzurile și acțiunile ilegale ale Procuraturii Generale și ale procurorului Zaharia continuă la indicația politicienilor corupți și a șefilor care în curând vor pleca din funcții”.

Liderul PACE amenință cu dezvăluiri într-un mare dosar

„Aceștia vor pe ultima sută de metri să-și facă poftele și să se răfuiască cu mine și colegii mei din partidul PACE. Mă întreb, de ce atâta grabă, de parcă se termină lumea, de ce se face ilegalitate după ilegalitate?

Doamna Zaharia, orice ați face, crezând că șefii care vă ghidează și politicienii care v-au promis că vor clasa dosarul penal al soțului Dvs și îl vor scăpa de la pușcărie pentru că a lovit cu mașina un om și a fugit de la fața locului, lăsându-l să zacă acolo, într-o baltă de sânge, nu vă va ajuta.

Eu voi insista ca pentru toate fărădelegile să răspundeți până la capăt și Dvs, și soțul, și cei care vă șantajează să faceți toate ilegalitățile împotriva mea și a PACE.

PS: În curând voi ieși cu dezvăluiri despre un alt mare dosar instrumentat de Dvs la comandă, la locul Dvs precedent de muncă. Cred că bănuiți despre ce este vorba, după el a urmat avansarea la Sângerei, mai aproape de casă. Eu bănuiam că sunteți șantajabilă de șefi, dar când mi-a fost transmisă și informația aceasta, mi-am pus mâinile în cap”, a comentat Cavcaliuc.

Amintim că, la data de 13 iulie, Procuratura Generală a emis un comunicat prin care informează că Gheorghe Cavcaliuc este așteptat vineri, 16 iulie, la Procuratura Sângerei, pentru a fi pus sub învinuire și informat despre finalizarea urmăririi penale cu trimiterea dosarului în judecată. Acțiunile de urmărire penală au loc în contextul în care, la data de 6 aprilie 2021, mai mulți membri PACE l-au stropit cu verde de briliant pe vicepreședintele raionului Sângerei. Acesta din urmă a fost spitalizat.