Gheorghe Dincă a recunoscut miercuri la DIICOT că a violat-o pe Luiza Melencu împreună cu Ștefan Risipiceanu, vecinul său. Pe de altă parte, Risipiceanu nu recunoaște nimic și cere probele existente împotriva sa.
Principalul suspect din cazul Caracal a recunoscut acest lucru la DIICOT și a afirmat de asemenea că Luiza a fost ținută mai multe zile în casă, adăugând că le-a omorât de furie pe cele două adolescente.
În tot acest timp, vecinul lui Dincă neagă orice acuzație și vrea să vadă toate probele existene impotriva sa.
Inculpatul, Ștefan Risipiceanu, care făcea parte din anturajul lui Gheorghe Dincă, este suspectat că a agresat-o sexual pe Luiza Melencu.
„Cu puţin timp în urmă, procurorii DIICOT au reţinut un inculpat acuzat de viol în formă agravată asupra victimei majore din dosarul Caracal. Inculpatul în vârstă de 46 de ani a intrat în atenţia DIICOT încă de la începutul preluării cauzei la Structura Centrală, iar în acest moment vă pot confirma că au fost administrat probe pentru a formula acuzaţii faţă de acesta”, a declarat Giorgiana Hosu, procurorul-şef adjunct al DIICOT.
„Acesta a ajuns inopinat în curtea imobilului când a surprins victima în autoturism. Inculpatul făcea parte din anturajul lui Gheorghe Dincă şi era folosit la diferite munci în gospodărie. Inculpatul i-a solicitat lui Dincă să îi permită şi lui să întreţină relaţii sexuale cu Melencu Luiza. Dincă a fost de acord, astfel, în aceeaşi zi, în camera în care dormea Gheorghe Dincă, cei doi au violat-o pe tânăra lipsită de libertate.