Gheorghe Dincă, una dintre cele mai detestate persoane din România în acest moment, ar putea fi achitat. Declaraţia uluitoare vine din partea avocatului Tonel Pop, cel care reprezintă familia Luizei Melencu, una dintre victimele lui Dincă.
Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată pentru opt capete de acuzare, printre care şi cel de omor calificat în cazul Luizei Melencu. Problema este că „nu numai că nu există certificat de deces, dar nu există nici certificat constatator al morții – act medico-legal sau administrativ care să constate decesul”, explică avocatul. În plus, nici testele ADN nu au relevat nimic concludent în cazul Luizei, astfel că „din punct de vedere strict legal, Luiza nu este moartă”, spune Tonel Pop.
„Asta înseamnă o achitare directă”
Avocatul familiei Melencu explică, în continuare, că Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată pentru uciderea unei persoane care nu este moartă, din punct de vedere juridic.
„Mai departe, pe acest raționament, Luiza nefiind moartă din punct de vedere juridic – adică n-are nici certificat constatator și, evident, nici certificat de deces, n-are nicio constatare a unei instanțe de judecată care s-o declare moartă din punct de vedere juridic – l-au trimis în judecată pentru moartea unei persoane care, din punct de vedere tehnic, juridic, nu este moartă. […] Cum să acuzi pe cineva că a omorât o persoană care, din același punct de vedere juridic, nu este mort?” a precizat avocatul Tonel Pop pentru DCNews.
Articolul 16 din Codul de Procedură Penală, la punctul 1, prevede următoarele:
(1) Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă: a) fapta nu există.
„Asta înseamnă o achitare directă pe articolul 16, alineatul 1, litera a), care precizează ”fapta nu există”. Dacă nu există o faptă, nu poți să acuzi pe cineva că a comis-o”, a mai declarat Tonel Pop.