Gheorghe Dincă urmează să fie scos din arest, marţi, iar oamenii legii încearcă din nou să afle adevărul de la criminalul din Caracal. Expertiza ar putea aduce informaţiile atât de necesare în acest dosar complex.
Marţi, 15 octombrie, Gheorghe Dincă urmează să fie scos din nou din arestul central şi dus la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”. Oamenii legii vor sa realizeze o nouă expertiză psihiatrică, de această dată în legătură cu cazul răpirii şi uciderii Luizei Melencu. Ei vor să afle dacă Dincă avea sau nu discernământ când a comis faptele respective.
În plus, anchetatorii vor duce la INML şi fragmentele osoase găsite recent în liziera din apropierea casei groazei din Caracal. Mai întâi, legiştii vor avea sarcina să stabilească dacă oasele sunt de origine animală sau umană, iar apoi, dacă va fi nevoie, să stabilească dacă aparţin Luizei Melencu, potrivit romaniatv.net. Aceştia au stabilit deja că fragmentele de oase şi dinţi găsite în butoiul din curtea lui Dincă din Caracal aparţin Alexandrei Măceşanu, cu o proporţie de 99,93%.
Gheorghe Dincă a fost dus şi marţea trecută, pe 8 octombrie, la INML, unde a fost supus unei expertize psihiatrice după trei luni de la tragedia din Caracal şi după o serie de amânări. La începutul acestei luni, criminalul a fost mutat la Spitalul Penitenciar Jilava. Magistraţii de la Tribunalul Olt au prelungit mandatul de arestare pe numele lui Gheorghe Dincă până pe 24 octombrie.