Gheorghe Hagi susține că am ajuns de râsul lumii. Marele fotbalist a deplâns situația fotbalului din România, în condițiile în care țara noastră nu poate avea o serie de jucători foarte buni cu care să construiască o echipă care să se lupte în Europa.
Antrenorul celor de la Farul Constanţa este de părere că, dacă România a ajuns să nu aibă 15 – 20 de jucători de fotbal foarte buni cu care să construiască o echipă naţională care să se lupte în Europa, atunci am ajuns de râsul lumii. El a afirmat că echipele naţionale de fotbal nu ies din 30 de metri şi că ne-a dispărut curajul şi fotbaliştii au o teamă care duce la o lipsă de personalitate.
“Singura salvare a noastră ştiţi care e? Singura salvare a noastră, pe unde mai sunt bani, sunt echipele naţionale. Dar şi acolo avem probleme, mari. România nu cred că e atât de săracă, că nu are bani, nu are copii, nu s-au născut copii valoroşi. Asta nu cred. Acolo e singura salvare a noastră unde mai putem să facem performanţe la nivel foarte mare, adică să te baţi cu cei mai buni. Dacă şi acolo ajungi să ai un concept logic, un concept tehnic unitar, la fel, pe care să poţi să-l implementezi. Nu fiecare să joace ce vrea el, fiecare să aducă tactica pe care o vrea, fiecare să facă cum vrea. Nu. Trebuie schimbate anumite lucruri foarte clare. Trebuie să găsim problemele, ca la doctor. În România trebuie schimbate lucruri”, a declarat Hagi.
Hagi cere ca lucrurile să se schimbe în bine
Marele fotbalist a spus că vrea să tragă un semnal de alarmă și că lucrurile trebuie schimbate în bine.
“E un semnal de alarmă. Îl dau eu. Trebuie schimbate lucrurile în bine. Nu putem să trăim aşa cu bugetele, unii finanţaţi de o parte, alţii non-finanţaţi. Nu ştim pe unde să mergem. Iar după aceea dăm în jucător sau dăm în antrenor. Ce să facem noi? Cât să inventăm şi ce să inventăm? Jucătorii, dacă trăiesc într-un mediu în care nu se face performanţă la nivel foarte mare, cum să o facem? Cu ce? Dar nu la echipele naţionale. Dacă România a ajuns să nu aibă 15 -20 de jucători foarte buni, să construieşti o echipă care să se lupte în Europa atunci chiar că am ajuns de râsul lumii”, a spus Gheorghe Hagi.
El a ținut să menționeze că în acest moment mai mult ne apărăm.
„Nu mai atacăm, că nu avem voie. Echipele naţionale nu ies din 30 de metri. Ce să mai vadă cei de afară la noi? La ce să se mai uite? Ne-a dispărut curajul. Avem teamă, care ne duce la o lipsă de personalitate”, a afirmat Gheorghe Hagi.
Nemulțumirea marelui fotbalist
El a criticat primăriile şi consiliile județene care nu putut face un stadion nou în 30 de ani. Gheorghe Hagi a ținut să puncteze că în străinătate se investește mult în sport, situație care nu este, însă, prezentă și în România
“Domnilor, trebuie singuri să ne ridicăm, nu să vină ei să ne ajute. Ei nu o să vină să ne ajute niciodată. Trebuie să ridicăm noi. Înseamnă că nu vrem. Înseamnă că ceva în spate, cineva în spate nu vrea. Pentru că nu pot să-mi explic lucrul ăsta. România e o ţară foarte provocatoare şi foarte interesantă pentru cei de afară, că altfel, dacă nu era interesantă, nu cred că eram în comunitatea europeană. Dacă suntem în comunitatea europeană de ce nu vin oamenii mari? Pentru că în sport se investește mult. De ce la noi nu vine nimic? Totul se oprește”, a punctat Hagi.