Gheorghe „Pinalti” Ştefan a fost eliberat

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis, marţi, că fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, supranumit Pinalti, poate merge acasă.

Magistraţii au înlocuit măsura arestului preventiv din dosarul Microsoft cu arestul la domiciliu, a anunţat avocata lui Gheorghe Ştefan, scrie Ziare.com.

Decizia nu este însă definitivă, iar procurorii DNA vor depune cel mai probabil o contestaţie la hotărârea de marţi a instanţei supreme.

Gheorghe Ştefan a demisionat, în martie, din funcţia de primar al municipiului Piatra Neamţ, în acest sens fiind depusă o cerere atât la primărie cât şi la Prefectură. El a invocat "motive personale".

Gheorghe Ştefan a fost acuzat că, în anul 2009, perioadă în care exercita funcţia de primar al municipiului Piatra-Neamţ şi vicepreşedinte al PDL, partid aflat la guvernare, în baza unei înţelegeri prealabile cu Dorin Cocoş, 'a pretins şi primit de la cele două persoane denunţătoare suma de 3.996.360 euro pentru a-şi exercita influenţa asupra inculpatului Gabriel Sandu, în scopul de a asigura firmelor susţinute de denunţători adjudecarea contractului de licenţiere Microsoft din anul 2009'. Banii au fost transferaţi în contul firmei DD Land Oil Corporate Ltd, care aparţinea unei persoane din cercul relaţional al inculpatului şi care a acceptat tranzacţionarea acestei sume prin contul firmei sale, la solicitarea unui alt apropiat al inculpatului Gheorghe Ştefan.