Erodarea depozitelor din bănci constituite de persoanele fizice poate fi şi efectul unor clauze abuzive, a declarat, joi, avocatul Gheorghe Piperea, prim-vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR).
'Când se erodează aceste depozite, se pune problema de protecţie a consumatorului şi trebuie văzut în ce măsură acele depozite au fost erodate ca valoare şi dacă acest lucru se întâmplă din cauza unor clauze abuzive, ca şi în cazul creditelor, iar în această situaţie este posibilă o răspundere a băncii, care poate fi amendată judiciar sau administrativ prin ANPC', a spus Piperea.
Acesta a amintit că băncile comerciale se bazează în mare măsură pe depunerile de la persoanele fizice, iar prin pierderea încrederii în sistemul bancar deponenţii ar putea sancţiona sistemul prin retragerea banilor.
La ora actuală, încrederea în bănci este 'torpilată, dinamitată', tocmai din cauza situaţiei în care deponenţii persoane fizice retrag la scadenţa depozitelor bani mai puţini decât au depus, a avertizat avocatul.
'O sancţiune drastică pe care consumatorul ar putea să o aplice băncii, în situaţia de diminuare a depozitelor, este să-şi retragă fondurile, iar în situaţia aceasta sistemul bancar românesc, care se bazează destul de consistent pe aceste depozite de la populaţie, s-ar putea să aibă probleme. Faţă de consumatorii obişnuiţi, pentru consumatorul de produse bancare rezultă foarte precis din lege faptul că sumele depuse pot fi retrase oricând de către deponent, indiferent de termenul pe care se constituie depozitul', a subliniat Gheorghe Piperea.
Acesta a explicat, pe de altă parte, că a fost o măsură bună decizia BNR de a trimite o circulară băncilor comerciale prin care le-a recomandat să analizeze situaţia depozitelor diminuate ale deponenţilor.
'E bine că a luat această atitudine Banca Naţională, pentru că, la ora actuală, este torpilată, dinamitată încrederea în bănci şi din cauza unor asemenea practici, în situaţia în care o bancă ar intra în dificultate financiară, deponenţii ar rămâne fără bani', a subliniat Gheorghe Piperea.
Prim-vicepreşedintele UNPIR a participat la o conferinţă privind tendinţele pe piaţa insolvenţei din România în 2014.
SURSA: Agerpres