Fostul internaţional Gheorghe Popescu, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, în dosarul transferurilor din fotbal, a declarat că va face totul pentru a-şi demonstra nevinovăţia.
”Atât timp cât mai există o cale de atac, eu sper ca lucrurile să se îndrepte şi aşa cred că se vor îndrepta. Lucrurile sunt foarte calde acum şi nu vreau să fac alte comentarii. Mai mult decât eu şi cel de sus, nu mai ştie nimeni ce s-a întâmplat. Am conştiinţa împăcată, sunt curat, din acest punct de vedere sunt foarte liniştit. Dar, repet, dar atât cât nu hotărăsc nici eu şi nici Cel De Sus, şi hotărăşte instanţa, îmi crează emoţii şi o anumită preocupare care există. Va trebui să arătăm că toate lucrurile nu s-au întâmplat aşa şi că aceste decizii au fost greşite”, a declarat Gică Popescu, la DigiSport.
Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat luni la pedepse cu închisoarea în dosarul transferurilor din fotbal pe Ioan Becali (8 ani cu executare), Cristian Borcea (7 ani cu executare), Victor Becali (7 ani cu executare), George Copos (5 ani cu executare), Mihai Stoica (4 ani cu executare), Gheorghe Neţoiu (3 ani cu suspendare), Gică Popescu (3 ani cu suspendare) şi Jean Pădureanu (3 ani cu suspendare).
Sursa: Agerpres