Gheorghe Ştefan, fost primar al municipiului Piatra Neamţ, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani închisoare cu executare în dosarul privind finanţarea ilegală a PDL.
Iniţial, pedeapsa de trei ani a fost dată de Tribunalul Bucureşti pe data de 13 ianuarie 2017, însă Gheorghe Ştefan a atacat decizia la Curtea de Apel Bucureşti, deşi el a încheiat cu DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei, prin care a acceptat să primească această condamnare.
Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 165.000 de euro de la Gheorghe Ştefan, fiind menţinut sechestrul până la concurenţa sume de 235.000 de euro.
În prezent, fostul primar se află în penitenciar, el fiind condamnat definitiv în octombrie 2016 la şase ani închisoare în dosarul ‘Microsoft’.
Pe 13 decembrie 2016, procurorii DNA Ploieşti au sesizat Tribunalul Bucureşti cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu Gheorghe Ştefan, fost primar al municipiului Piatra Neamţ şi vicepreşedinte PDL, acuzat de trafic de influenţă şi folosirea influenţei funcţiei de conducere într-un partid politic în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Conform acestui acord, Gheorghe Ştefan a acceptat să primească 3 ani închisoare şi interzicerea pe o perioadă de 3 ani, după executarea condamnării, a unor drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor.
Potrivit DNA, în 2009, în cadrul PDL a existat o înţelegere între secretarul general Vasile Blaga şi vicepreşedintele Gheorghe Ştefan în sensul obţinerii de bani pentru partid.
Potrivit acestei înţelegeri, Gheorghe Ştefan a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naţionale din domeniul energiei o anumită persoană. Respectiva persoană a fost dispusă să contribuie – indirect – la finanţarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferenţială a unor contracte de achiziţie publică către diverse societăţi indicate.
Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie naţională – prin licitaţii trucate – cu firma deţinută de omul de afaceri Berdilă Horaţiu Bruno, acesta din urmă a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procent prestabilit din valoarea contractelor.
În paralel, Gheorghe Ştefan i-a promis omului de afaceri că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma sa să câştige licitaţiile publice organizate, iar în schimb a pretins şi a primit un procentaj cuprins între 10 şi 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine şi pentru PDL suma totală de aproximativ 10.000.000 lei (circa 2.350.000 euro), din care 700.000 euro au ajuns la Vasile Blaga.
Procurorii mai susţin că o serie de firme care aveau comportament de tip fantomă erau folosite de Gheorghe Ştefan şi Vasile Blaga pentru a scoate bani din companii naţionale pentru PDL.