"Resursele directe ale UE ar putea să crească prin taxarea băncilor, lucru pe care şi noi îl studiem şi avem nevoie de elemente suplimentare pentru a vedea impactul asupra României, asupra sitemului bancar din România. Trebuie să menținem un anumit echilibru. Să nu ne trezim că băncile vor avea probleme, ceea ce va genera probleme mai departe. Va trebui să facem impactul foarte atent", a explicat Gherghina.
Proiectul de buget al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020 presupune două noi instrumente de creștere a veniturilor, taxa pe tranzacțiile financiare și un TVA la nivel european, pentru a reduce astfel contribuţiile naţionale.
Oficialii europeni estimează că prima taxă va aduce la bugetul UE circa 50 miliarde de euro. Însă, Marea Britanie şi Germania, ţările unde se realizează majoritatea tranzacţiilor financiare din Europa, se opun vehement acestui proiect.
Potrivit acestuia, este foarte posibilă o revizuire a creşterii economice pe 2012, nu neapărat din cauze interne.
"E foarte posibil să avem o revizuire a creşterii pe 2012, nu atât datorită a ceea ce se întâmplă în România, cât a legăturilor cu alte state din UE", a declarat Gherghina.
Fondul Monetar Internațional estima, în luna iunie, că România va avea o creștere economică de 1,5% în acest an și 3,5% în 2012.
Secretarul de stat din Ministerul de Finanțe a mai spus că, pentru România, cel mai important suport de dezvoltare şi creştere economică îl reprezintă fondurile europene.