Gheţarii se topesc de două-trei ori mai repede decât în secolul trecut

Topirea gheţarilor s-a intensificat în ultimii zece ani, atingând niveluri record în întreaga lume, constată un studiu al World Glacier Monitoring Service (Serviciul Mondial de Monitorizare a Gheţarilor), apărut în revista „The Journal of Glaciology”, potrivit căruia, fenomenul va continua chiar dacă încălzirea climatică ar face o pauză.

 „Gheţarii analizaţi pierd anual prin topire, în medie, jumătate de metru – un metru din grosimea lor, ceea ce reprezintă de două-trei ori mai mult decât media înregistrată în secolul al XX-lea”, a explicat Michael Zemp, director al serviciului menţionat, cu sediul în Zurich, şi coautor al studiului. Cei mai afectaţi au fost gheţarii din Alpi şi din Alaska. Excepţie au făcut unii gheţari din Norvegia, care au crescut în anii 1990 ca urmare a unei serii de ierni bogate în zăpadă, tendinţă care s-a oprit însă după anul 2000. Raportul a fost întocmit pe baza observaţiilor referitoare la 2.300 de gheţari de pe întreaga planetă, unele dintre ele datând încă din secolul al XVI-lea. Acestea au fost analizate şi comparate cu date obţinute prin satelit. „Măsurătorile în teren au fost efectuate pe câteva sute de gheţari, dar, potrivit imaginilor satelitare de care dispunem, fenomenul afectează zeci de mii de gheţari din toată lumea”, afirmă cercetătorul, adăugând că situaţia, provocată în special de creşterea temperaturii globale, este fără precedent. Topirea intensă din ultimii ani a dus la o modificare a dinamicii calotelor glaciare. „Gheţarii vor continua să se topească, deşi temperaturile rămân stabile”, avertizează Michael Zemp. Conform cercetătorului, „rezultatele preliminare înregistrate pentru anii mai apropiaţi (2011-2014, neincluşi în studiu) arată că topirea gheţarilor continuă la un nivel foarte ridicat. Recordul de topire a gheţii în secolul trecut (observat în 1998) a fost depăşit în 2003, 2006, 2011, 2013 şi, probabil, din nou în 2014″, adaugă Zemp.

SURSA: RADOR