El a explicat că în cazul în care banca este obligată să aibă cheltuieli suplimentare, acestea trebuie acoperite ‘dintr-un venit pe care banca trebuie să-l ia de undeva’.
‘Eu sper din toată inima că în România o asemenea măsură nu va fi implementată, pentru că, atunci când se pune problema ca o bancă să înregistreze sau să efectueze o cheltuială suplimentară, aceasta nu înseamnă altceva decât că într-o perioadă relativ scurtă acea cheltuială îşi va regăsi acoperirea într-un venit pe care banca trebuie să îl ia de undeva.De unde face banca venituri? În principal, din activitatea de creditare pe care o desfăşoară cu clientela. Deci, practic, nu ar fi productivă o astfel de măsură’, a spus Gheţea, după conferinţa de lansare a Programului ‘Mihail Kogălniceanu pentru IMM-uri’.
El a subliniat că aceasta este o opinie personală, însă a atras atenţia că a ”observat şi la alţi bancheri aceeaşi poziţie’ vizavi de ideea de taxare a băncilor.
În plus, şeful ARB a precizat că sistemul bancar românesc nu a beneficiat de sprijin din partea statului pe perioada de criză, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, pentru că nu a fost nevoie.
‘Statul olandez sau statul austriac sau statul englez au venit cu sume uriaşe în sprijinul sistemelor bancare din acele ţări. Te poţi aştepta ca respectivul stat să vină şi să spună că trebuie să-şi recupereze din cheltuiala făcută, însă nu este cazul României. Sistemul bancar românesc nu a fost sprijinit de statul român pentru că nu a fost nevoie de acest sprijin. Cred că faptul că băncile nu au avut nevoie de sprijin de-a lungul anilor de criză este reflectat azi prin faptul că tot mai multe voci spun că vom trece peste această convulsie a crizei, care a apărut’, a adăugat Radu Graţian Gheţea.
Acesta şi-a exprimat speranţa că factorii de decizie din România vor ţine cont de aceste lucruri, dacă se va pune problema taxării băncilor.
‘S-au ridicat voci care au spus să se taxeze băncile. Eu, totuşi, atrag atenţia că o asemenea taxă nu va aduce nimic bun, în unele cazuri va slăbi sistemul, iar în alte cazuri – de fapt în majoritatea cazurilor – se va reflecta negativ exact acolo unde ar trebui să ne concentrăm cu toţii – şi anume să încurajăm creditele’, a conchis Gheţea.
În plus, acesta a mai spus că ar trebui definit ce înseamnă tranzacţii bancare.
‘Tranzacţie poate fi şi o scoatere de numerar ditr-un cont curent şi o creditare şi o tragere dintr-un credit. În primul rând, ar trebui definit ce înseamnă o tranzacţie bancară’, a adăugat el.
Franţa şi Germania vor propune, în septembrie, ca Uniunea Europeană să instituie o taxă pe tranzacţiile financiare, a declarat, în august, la Paris, preşedintele francez Nicolas Sarkozy, la sfârşitul unei reuniuni cu cancelarul german Angela Merkel privind guvernanţa zonei euro, potrivit AFP.
SURSA: Agerpres